Biroul Australian de Statistică a lansat, săptămâna trecută cel mai recent raport privind activele pe care le deţin cetăţenii ţării şi a făcut revizuiri masive în sus ale estimărilor legate de investiţiile pe pieţele de capital, scrie Reuters preluat de incont.ro. Astfel, potrivit noului raport, în urma revizuirii a reieşit că fiecare dintre cele 22,6 milioane de australieni este mai bogat cu 14.380 de dolari.
„Raportul ia în considerare noile estimări privind deţinerile fiecărei gospodării, precum şi investiţiile pe pieţele de capital, care nu erau introduse în statistică până acum. Din această nouă evaluare, Biroul de Statistică a calculat că deţinerile australienilor sunt mai mari cu 325 de miliarde de dolari australieni (338 miliarde dolari americani)”, au explicat realizatorii statisticii.
Totodată, australienii au mai mult de 700 miliarde de dolari depozitaţi în bănci. Între instituţiile financiare există o concurenţă acerbă pentru atragerea de depozite care să le reducă dependenţa de fondurile offshore, în condiţiile în care australienii economisesc mai mult în această perioadă, pentru a evita criza financiara globală.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Mihai Bendeac revine în televiziune și va colabora cu Mona Segall, producătoarea de la Antena 1, deși este în proces cu postul TV după plecare de la iUmor! Wow, cu cine a semnat
Viva.ro

“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Cum să oprești căderea părului. Trucurile de care trebuie să ții cont: „Acest lucru permite scalpului să respire”
FANATIK.RO

„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO

Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro

De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro

Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Urări de Sfinţii Mihail şi Gavriil 2024. Cele mai frumoase mesaje şi felicitări de trimis pe 8 noiembrie
Observatornews.ro
Urări de Sfinţii Mihail şi Gavriil 2024. Cele mai frumoase mesaje şi felicitări de trimis pe 8 noiembrie
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI