În câteva săptămâni de la primul caz de coronavirus din China, înregistrat în decembrie 2019 la Wuhan, virusul a ajuns şi la Singapore la zeci de persoane. Totuşi, oficialităţile din Singapore au reuşit foarte repede să facă diferenţa faţă o gripă sezonieră şi au luat măsuri rapide.

Având experienţa virusului SARS din 2003, Singapore a început să urmărească atent cazurile pentru a găsi legăturile dintre ele. Foarte rapid, autoritățile au pus cap la cap informaţiile şi au realizat o bază de date.

Astfel, încă din luna februarie, toți cei care au intrat în clădiri din Singapore trebuiau să ofere date de contact pentru a accelera procesul de stopare a răspândirii coronavirusului.

Şi nu este vorba doar despre capacitatea de a detecta cazurile și de a găsi cauzele ceea ce face din Singapore un model în această epidemie, scrie sursa citată.

Este vorba despre faptul că testarea a fost dezvoltată rapid și implementată în timp record. Astfel, în termen de trei ore, în timp ce persoanele sunt în carantină la fața locului, aşteptând să intre în ţară, oficialii pot confirma dacă sunt sau nu infectate cu virusul, înainte de a le permite să intre.

Totul, spre deosebire de SUA, unde, la început, oamenii au presupus că este o vorba despre o problemă „chineză” sau poate „asiatică” şi au crezut că pandemiile nu se întâmplă în SUA. Această tratare superficială a situaţiei a făcut ca Statele Unite să fie mai puţin vigilente la începutul crizei coronavirusului, potrivit analizei publicate de MIT Technology Review.

Astfel, sute de persoane au putut să intre în SUA și li s-a permis chiar să meargă la muncă bolnave, grăbind răspândirea virusului, mai scrie sursa menţionată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI