Comentează”Secui, Secui, așa e, ăștia suntem noi, dar prostia asta cu autonomia e la ei acolo, în Ardeal, nu la noi. Păi dacă am vrea și noi autonomie, am muri singuri aici, ca fraierii! Păi cine ne mai cumpără nouă produsele dacă ne facem de cap?”, râde Aurică Ciurel, unul din comercianții care și-a scos în poartă câteva roșii și un sac de pepeni, întru ademenirea clienților și propășirea gospodăriei.
Primarul Cristinel Banu, ca de altfel întreaga suflare, se refac moralmente cu greu după ce Alexandru Dinu, poștașul de încredere al satului, și-a însușit, vreme de 11 ani, pensiile a patru oameni care muriseră între timp, cauzând un prejudiciu de 200.000 de lei, sumă fabuloasă și la oraș, nu numai în Secui de Dolj. Lumea nu e șocată atât de ”fenta” poștașului cât de faptul că escrocheria a ținut atâta timp, iar ei nu au aflat. De aici mai departe începe o bârfă autentică, întreruptă doar de constatarea amară a vreunui veteran de război, proptit temeinic în prispă: ”Dacă ar ploua și la noi ca la alții, am fi departe, tată, nu jucărie! Dar la noi când ai nevoie de ploaie vine seceta și când ai nevoie de altceva nu vine nimic! Sau vine moartea și te ia de acasă”.
Dincolo de dorințele de autonomie sau de pretenții etnice întârziate, satul Secui are problemele lui concrete, cum ar fi cei opt bolnavi de TBC și SIDA, înscriși în scriptele primăriei, lipsa canalizării sau pregătirea zilei de sărbătoare a așezării, pe 15 august, unde băutura va fi din partea casei. Până la festivalul verzei, din 26 octombrie, surse de încredere din cadrul SRI susțin că șansele ca Secuii Doljului să forțeze o desprindere teritorială sunt destul de mici. Dacă plouă cum trebuie, evident. Și dacă zaibărul va amorți blând nervii localnicilor, așa cum face toamnă de toamnă și an de an, într-o nesfârșită poveste de dragoste.