Premiat de patru ori ca fiind printre cele mai bune din Europa, Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide anul acesta oficial vineri, 15 noiembrie, la ora 18.30, în Piața Mihai Viteazul și va dura până pe 5 ianuarie 2025.

Odată cu aprinderea luminițelor, se vor vedea sania zburătoare a lui Moș Crăciun, proiecții luminoase dinamice pe Palatul Administrativ, jocuri de artificii și videomapping pe clădirea Colegiului Carol I, dar și cu parada personajelor din desene animate și concertele din Piața Frații Buzești.

Cea mai înaltă sanie zburătoare din Europa de Est și liftul lui Moș Crăciun, la târgul de Crăciun din Craiova

Cea mai înaltă sanie zburătoare din Europa de Est, liftul lui Moș Crăciun, căsuțe inspirate din filmele SF, decoruri de basm, peste două milioane de luminițe, spectacole, produse tradiționale românești și multe surprize sunt pregătite pentru a-i întâmpina pe vizitatori la Târgul de Crăciun în Craiova, anunță organizatorii.

„Din 15 noiembrie, pe cerul Craiovei va putea fi văzută sania trasă de reni cu Moş Crăciun care va veni personal să vadă cel mai frumos târg de sărbători din România. În satul lui sunt pregătite multe atracţii: colaci pe gheaţă, roller coaster, căsuţe cu bunătăți și suveniruri, carusele, instalații (…). În Piaţa Frații Buzeşti, puteți asista la scena naşterii Domnului, la Doljana vă întâmpină decorurile inspirate din Star Wars, iar în Piaţa Mihai Viteazul puteți vedea dansând Frumoasa şi Bestia, fiind prima oară în România când personajele capătă viaţă cu ajutorul luminilor şi inteligenţei artificiale. Cu siguranță, anul acesta va fi cel mai frumos târg de Crăciun din România și ne străduim să fie cel mai frumos din Europa”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit mesajului transmis pe pagina de Facebook a Primăriei Craiova.

Zonele în care se desfășoară anul acesta Târgul de Crăciun din Craiova sunt: Piața Mihai Viteazul, zona Doljana, strada Theodor Aman, Piața Frații Buzești și esplanada Teatrului Național Marin Sorescu – Piața William Shakespeare.

Ce găsesc vizitatorii la târgul de Crăciun din Craiova

La căsuțele specifice târgului de Crăciun din Craiova vizitatorii vor găsi globuri pictate, mâncare tradițională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoși, waffles, burgeri, churros, stroh, turtă dulce, decorațiuni și cadouri lucrate hand-made, coronițe etc.

Comercianții vor fi prezenți zilnic, de luni până vineri, între orele 12.00 și 22.00, iar de vineri până duminică, între orele 11.00 și 23.00.

Programul spectacolelor de la Târgul de Crăciun din Craiova

Vineri, 15.11.2024
– Piața Mihai Viteazul
18:30 – 18:45 – Aprinderea luminițelor, proiecții luminoase pe Palatul Administrativ, jocuri de artificii
19:00 – 20:00 – Parada personajelor de poveste, Evenimente Ideale și Teatrul Colibri.
Traseu: Piața Mihai Viteazul – Calea Unirii – Doljana – Lipscani – Piața Frații Buzești
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I
– Piața Frații Buzești, MC Tom Crîngureanu
18:20 – 18:50 – Concert de colinde, Corul Liceului de Artă „Marin Sorescu”
19:00 – 20:00 – Fuego & Band
20:10 – 20:50 – The Sound of Winter, Opera Română Craiova

Sâmbătă, 16.11.2024
– Piața Frații Buzești, MC Tom Crîngureanu
18:00 – 19:00 – Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
19:05 – 20:00 – Spectacol de muzică ușoară, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”
– Piața Mihai Viteazul
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

Vineri, 22.11.2024
MC Tom Crîngureanu
18:00 – 19:00 – „Jocuri magice”, spectacol pentru copii – Secția de Teatru „Colibri”
19:10 – 20:00 – Concert de colinde, Corul Liceului de Artă „Marin Sorescu”
20:05 – 21:00 – „Mândru-i plaiul oltenesc”, spectacol de muzică populară – soliștii Secției de Folclor „Maria Tănase” – Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri și dansatorii Secției de dans popular „Maria Tănase” – Școala Populară de Arte și Meserii Cornetti

Sâmbătă, 23.11.2024
– Piața Frații Buzești, MC Tom Crîngureanu
18:00 – 18:40 – Concert de colinde, Corala Magnus Medis a UMF Craiova, Dirijor Asist. Univ. Dr. Șerban Rebecca
18:45 – 19:30 – Spectacol de muzică (canto individual și grup muzical), Liceul de Artă „Marin Sorescu”
19:35 – 20:35 – Concert 2NormaL
– Piața Mihai Viteazul
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

Vineri, 29.11.2024
– Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
17:30 – 17:50 – Recital Izabela Ivan
18:00 – 19:00 – „Invitație la joacă”, spectacol pentru copii – Secția de Teatru „Colibri”
19:10 – 20:00 – Spectacol de vioară populară, grupul vocal instrumental „Cântă struna, lăutare!”, prof. coordonator Nicolae Streață, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”

Sâmbătă, 30.11.2024
– Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
18:00 – 18:50 – DJ set – DJ Dobre
19:00 – 19:50 – Alina Eremia
20:00 – 21:00 – DJ set – DJ Dobre
– Piața Mihai Viteazul
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

Vineri, 06.12.2024
Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
18:00 – 19:00 – „Jocuri magice”, spectacol pentru copii – Secția de Teatru „Colibri”
19:10 – 20:10 – Zurli Super Show

Sâmbătă, 07.12.2024
– Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
17:15 – 17:25 – Grupul Coral Instrumental „A 2-a familie”, Buftea
17:30 – 18:00 – Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova
18:05 – 18:55 – Spectacol de muzică populară și colinde, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”
19:00 – 20:00 – „Colindăm de sărbători”, spectacol cu obiceiuri de iarnă – soliștii Secției de Folclor „Maria Tănase”– Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri și dansatorii Secției de dans popular „Maria Tănase” – Școala Populară de Arte și Meserii Cornetti
– Piața Mihai Viteazul
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

Vineri, 13.12.2024
– Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
17:30 – 18:00 – Spectacol de vioară populară, prof. coordonator Marius Stanciu, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”
18:10 – 19:10 – „Cutia cu povești”, spectacol pentru copii – Secția de Teatru „Colibri”
19:20 – 20:20 – „Să trăiești gazdă aleasă”, spectacol cu obiceiuri de iarnă – soliștii Secției de Folclor „Maria Tănase”– Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri și dansatorii Secției de dans popular „Maria Tănase” – Școala Populară de Arte și Meserii Cornetti
20:25 – 21:00 – Magia colindelor, Opera Română Craiova

Sâmbătă, 14.12.2024
– Piața Frații Buzești, MC Cosmin Dolea
18:00 – 19:00 – Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
19:05 – 19:45 – Spectacol de muzică (canto individual și grup muzical), Liceul de Artă „Marin Sorescu”
19:50 – 20:50 – Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova
– Piața Mihai Viteazul
20.00 – 21.00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

Vineri, 20.12.2024
Piața Frații Buzești, MC Tom Crîngureanu
18:00 – 18:50 – Spectacol de muzică ușoară și colinde, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”
18:55 – 19:35 – Concert Trupa Musical Affairs și Corul de Copii The MusiCats
19:40 – 20:20 – Magia colindelor, Opera Română Craiova

Sâmbătă, 21.12.2024
– Piața Frații Buzești, MC Tom Crîngureanu
17:30 – 17:50 – David Crăciun
18:00 – 18:55 – Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
19:00 – 20:00 – Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova
– Piața Mihai Viteazul
20:00 – 21:00 – Videomapping pe clădirea Colegiului Carol I

 
 

Urmărește-ne pe Google News