Reduceri CFR pentru pensionari

Sunt pensionară.Când voi primi taloanele pentru călătorii CFR în 2013? Natalia Radu, Bucureşti
Răspuns: Documentele necesare nu au sosit încă la Casa de pensii din sectorul dv. Dacă vor veni la timp, veţi primi taloanele în ianuarie. Dacă nu, le veţi avea în februarie, ca anul trecut.

Transportul bicicletei şi al schiurilor cu trenul

În ce condiţii pot transporta în tren bicicleta sau schiurile? Andrei Bratu, Bucureşti
Răspuns: Cu toate trenurile se pot transporta gratuit biciclete pliabile/demontabile, la clasa I şi a II-a, sau schiuri, la vagoanele de clasa a II-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil.

Consilier în echipa de management

Pot include în echipa de management a unui proiect un avocat pe post de consilier? Sidonia Frâncu, Timişoara
Răspuns: Puteţi încheia un contract de consultanţă juridică cu un avocat, acesta urmând a avea calitatea de consultant.

 
 

Urmărește-ne pe Google News