Totuși, evenimentul cultural artistic organizat de Primăria Municipiului București (PMB) se desfășoară în Parcul Herăstrău, după cum ne-a confirmat chiar purtătorul de cuvânt al PMB, Manuela Dediu.

Contactați de Libertatea, reprezentanții RATB au spus că au deviat linia turistică “Bucharest City Tour” la dispoziţia Brigăzii Rutiere și a informării din partea Primăriei Capitalei.

Nu știm unde și când a avut loc fractura de comunicare, dar e clar că lucrurile se bat cap în cap. Drept dovadă… stau cele două comunicate, ale PMB și RATB, în care evenimentul e același, dar locurile de desfășurare sunt complet diferite. Ca să nu mai amintim că totul a început încă de ieri…

Comunicatul PMB:

Târgul Bucureștilor, la a doua ediție, în Parcul Herăstrău!

Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează a doua ediție a evenimentului „Târgul Bucureștilor”, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, in intervalul orar 10:00 – 22:00, în Parcul Herăstrău.

Sărbătoarea fructelor și a legumelor, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești din sezonul de toamna este celebrată în acest an în cadrul unui târg cu peste 80 de căsuțe, la care producătorii români din întreaga țară vor fi prezenți cu cele mai bune recolte, evenimentul adunând totodată meșteșugari și artistici plastici autohtoni.

Târg de meșteșuguri și expoziție de produse tradiționale

Târgul va fi deschis în fiecare zi și va cuprinde o varietate de fructe și legume proaspete și produse românești: zacuscă, brânzeturi tradiționale, turtă dulce, miere, dulceață, precum și diverse obiecte: ii și costume tradiționale românești, vase din sticlă, porțelan și ceramică, obiecte de uz casnic sculptate în lemn, icoane, decorațiuni din pănușă, accesorii din piele, păpuși din textile, jucării din lemn și multe altele.

Zonă gastronomică

Preparatele culinare din bucătăria autohtonă nu vor lipsi din cadrul evenimentului, cei prezenți fiind invitați să se delecteze cu mâncarea tradițională românească la zona gastronomică. Must, sarmale, pastramă, plăcinte, poale-n brâu, porumb fiert sau clătite sunt câteva dintre deliciile pregătite.

Spectacole de muzică și dans din folclorul autentic românesc

Spectacolele de muzică și dans, specifice fiecărei zone a țării vin în completarea sărbătorii din Parcul Herăstrău. Programul celei de-a doua ediții va începe în fiecare zi la ora 17:00 și reunește ansambluri folclorice, minorități și comunități naționale, orchestre, artiști de muzică populară și muzică ușoară: minoritatea rușilor-lipoveni Ansamblul „Reabinuska” din Tulcea, minoritatea germană Ansamblul „Korona” din Braşov, minoritatea italiană Ansamblul „Siamo di nuovo insieme” din Iaşi, Minoritatea slovacă Ansamblul „Cerovina” din Bihor, Nicolae Furdui Iancu cu Taraful „Crai Nou”, invitaţi Veta Biriş şi Sava Negrean Brudaşcu, Gheorghe Zamfir şi „Cazanoi” Orchestra, Irina Sârbu Band, Silviu Biriş şi Taraful „Bucureşti”, Crina Matei & Band, Marius Mihalache Band, Orchestra  „Balada Bărăganului” din Slobozia, condusă de maestru dirijor Cristian Obrejan, invitat Margareta Clipa, Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, invitaţi Maria Ciobanu, Ştefania Rareş, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Mioara Velicu, Florica Zaha, Ionuţ Dolănescu sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă în cele trei zile ale evenimentului.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor este gratuită.

comunicat PMB

Comunicatul RATB:

Modificări de trasee RATB, cu ocazia ,,Târgului Bucureştilor”

Cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural artistic ,,Târgul Bucureştilor”, în perioada 28.09-01.10.2017, între orele 08:00-23:00 se restricţionează total traficul rutier pe  Bd. Unirii, între Bd. I.C.Brătianu şi Piața Constituţiei, şi din această cauză la dispoziţia Brigăzii Rutiere, se vor lua următoarele măsuri:

Linia turistică va funcţiona pe traseul de bază, între ,,Piaţa Presei şi intersecţia Cal. Victoriei/Splaiul Independenţei/Bd. Naţiunile Unite, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, apoi traseul de bază.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

comunicat ratb


CITEȘTE ȘI… Generalul Iulian Vlad a murit. Fostul șef al Securității comuniste s-a stins la 86 de ani


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI