Gabriela Firea vrea ca târgul de Crăciun să fie organizat anul acesta în Piața Constituției, nu în Piața Universității, unde a avut loc până acum. În plus, primarul Capitalei vrea ca Centrul Vechi să devină una din cele mai atractive zone, de Sărbători. În acest sens, Firea s-a întâlnit luni, la sediul Primăriei Municipiului București, cu investitorii din Centrul Istoric.
„În premieră, Târgul de Crăciun va avea loc anul acesta în Piaţa Constituţiei, iar că noutate îmi doresc foarte mult să introducem în conceptul de promovare şi Centrul Vechi. Pentru a face acest lucru posibil este nevoie să lucrăm împreună, să fim parteneri, în aşa fel încât să împodobim tot Centrul Vechi într-un mod deosebit, să creăm şi aici atmosfera de sărbătoare”, se arată în comunicatul Primăriei Municipiului București.
Investitorii şi-au arătat deja disponibilitatea şi interesul pentru proiectul iniţiat de Municipalitate, mai ales în condiţiile în care, prin această măsură, se urmăreşte creşterea numărului de vizitatori. În plus, aceștia au cerut sprinjin Gabrielei Firea în rezolvarea unor probleme pe care le întâmpină în desfășurarea activității, precum limitarea accesului auto şi aplicarea de sancţiuni, salubrizarea, amplasarea spaţiilor dedicate fumătorilor sau sporirea nivelului de siguranţă.