Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu spune că sunt două variante ce pot fi luate în calcul în privinţa alegerilor prezidenţiale: un candidat comun al coaliţiei sau candidaturi separate din partea PSD şi ALDE şi a respins ideea existenţei unor tensiuni în coaliţie.

„Avem două variante, o variantă este să avem două candidaturi, din partea fiecărui partid, PSD şi ALDE. Cealaltă variantă este să avem o candidatură comună. Până acum nu am discutat acest lucru şi nici nu îl discutăm pentru că agenda politică nu este marcată încă de apropierea, iminenţa acestor alegeri şi vrem să ne axăm eforturile nu pentru competiţie, care sigur va trebui să dea până la urmă o soluţie, vrem să ne axăm cu precădere pe exerciţiul guvernamental, pe susţinerea Guvernului, care trebuie să livreze tot ce ne-am angajat”, a spus Tăriceanu la Antena 3, întrebat cine va candida la preşedinţie din partea coaliţiei.

Liderul ALDE a respins, totodată, informaţiile potrivit cărora ar exista tensiuni în coaliţie.

„Nu am avut probleme şi nici opinii diferite, dar, de un an şi jumătate, cu o periodicitate perfectă, apar public informaţii că există tensiuni în cadrul coaliţiei. Nu este nimic şi eu şi Liviu Dragnea trebuie de fiecare dată să le dezminţim”, a adăugat Tăriceanu.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

Preşedintele ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților), Călin Popescu-Tăriceanu, declara, joi, 22 martie, că nu s-a decis dacă va candida la alegerile prezidenţiale, iar, dacă va candida, nu va face anunţul de pe acum.

“Eu nu m-am hotărât să anunţ o astfel de candidatură şi nici nu o voi face foarte curând. Nu m-am hotărât dacă să candidez, dacă să nu candidez şi, dacă voi candida, în orice caz nu voi face anunţul de pe acum. Aceasta e o chestiune care, sigur, trebuie să fie făcută pe baza unei analize foarte serioase şi în urma unei decizii a partidului. Noi astfel de lucruri nu le-am discutat şi nu avem în plan să le discutăm, deci nu e o problemă de actualitate”, a spus Tăriceanu.

Acesta a arătat că în cadrul ALDE se vor face sondaje pe judeţe pentru pregătirea alegerilor din 2020.

“Pot să vă confirm că am hotărât să facem nişte sondaje pentru filialele noastre, deci pe judeţe, pentru că trebuie să ne pregătim pentru alegerile din 2020, alegerile parlamentare şi locale, şi mă interesează de pe acum să vedem care sunt candidaţii cu potenţial pe care îi avem. Sigur, ne interesează să vedem cum stăm la un an şi câteva luni de la începerea guvernării”, a mai declarat Tăriceanu, la Senat, citat de Agerpres.

Iată ce spune șeful Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, despre o candidatură a lui Tăriceanu la prezidențiale: ”Încă nu am discutat şi încă nu discutăm despre asta!”

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”

Citește și: EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.