Vor fi şi câteva excepţii. Astfel, amenzile date pentru încălcarea carantinei sau cele pentru încălcarea ordinii publice nu vor fi anulate, spune liderul de partid.
El explică faptul că, prin acest proiect, românii nu vor mai fi nevoiţi să meargă în instanţă, pentru anularea acestor amenzi.
„Am luat act de decizia CCR de a declara neconstituţionale amenzile aplicate cetăţenilor pe timpul stării de urgenţă. Constatând că sunt peste 300.000 de amenzi şi anularea lor depinde de o decizie a instanţei, ALDE, PSD şi Pro România au elaborat un proiect de lege care să anuleze în mod automat aceste amenzi, fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă”, a anunţat Tăriceanu.
Potrivit liderului ALDE, asta îi va scuti pe cei 300.000 de români să aglomereze instanţele, să piardă timp şi bani, să blocheze activitatea instanţelor şi să crească riscul de infectare cu coronavirus.
„Vom excepta contravenţiile primite pentru încălcarea măsurii de carantină, tulburarea ordinii publice şi alte fapte în care viaţa persoanei a fost tulburată”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.
Curtea Constituțională a admis, în şedinţa de miercuri, sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020.
Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanțelor militare, pe perioada stării de urgenţă.