„Ceea ce mi se pare mult mai important este luarea de atitudine a prim-ministrului şi a ministrului Justiţiei, şi cred că această atitudine pe care au exprimat-o este una foarte sănătoasă şi corectă din punct de vedere politic şi juridic şi cred că această desecretizare trebuie făcută cât mai rapid. Am văzut că ministrul Justiţiei s-a angajat să facă lucrul acesta, cred că şi ca urmare a declaraţiei făcută de prim-ministru. Cred că este momentul să scoatem la lumină toate aceste lucruri care au permis abuzurile pe care le cunoaştem de aproximativ zece ani, abuzuri care au dus la încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor în România, a tuturor categoriilor. Vorbim aici nu numai de oameni politic, vorbim de oameni de afaceri, de persoane foarte cunoscute din mediul universitar, pentru că această practică a ascultării telefoanelor pe aşa-zise mandate de siguranţă naţională ştim că recent a fost sancţionată şi de decizia Curţii Constituţionale. Cred că în momentul acesta avem nevoie de a ne lămuri şi de a pune o sită foarte strânsă pentru ca aceste abuzuri să nu se mai întâmple şi de aceea decizia prim-ministrului şi a ministrului de Justiţie sunt cele care ar trebui salutate”, a precizat Tăriceanu la România TV.

Cât priveşte poziţia preşedintelui în această chestiune, Tăriceanu a spus că „e un fel de apă de ploaie”.

Întrebat ce posibilităţi are ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, sau prim-ministrul Viorica Dăncilă să impună SRI desecretizarea acestor protocoale, preşedintele Senatului a spus că SRI-ul nu este în subordinea CSAT-ului.

De altfel, și premierul Viorica Dăncilă solicită desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții ale statului.

Și Șerban Nicolae (PSD) are o solicitare către Iohannis: Preşedintele României devine complice în momentul în care nu dispune desecretizarea protocoalelor secrete cu SRI.

Iată și reacția Președinției României, în legătură cu acest subiect.

„SRI-ul este o structură care funcţionează sub autorităţile române. Deci această cerere nu poate fi neglijată de SRI, dacă vine din partea prim-ministrului pentru a desecretiza aceste protocoale. Dar aceste protocoale au fost făcute de SRI şi DNA şi poate şi celelalte parchete. Ministerul Public funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei şi ministrul Justiţiei, în calitatea pe care o are, este cel care poate să decidă desecretizarea acestor protocoale care s-au realizat la nivelul Ministerului Public. Nu cred că trebuie o poziţie comună a CSAT-ului, pentru că aceste lucruri nu sunt chestiuni care sunt de siguranţa naţională sub nicio formă. Ele au o altă componentă şi anume extinderea activităţilor SRI, în trecut, în câmpul Justiţiei, ceea ce este foarte grav”, a susţinut Tăriceanu.

El a adăugat că „aflarea adevărului nu e o povară, este o obligaţie a tuturor, începând cu preşedintele României, care nu poate să încerce să ascundă aceste lucruri grave, pe care până acum le-a ignorat din motive de interes personal, pentru că el este produsul sistemului acesta pervertit din România, sigur că nu a mişcat un deget”.

„Nu mă aştept din partea preşedintelui la vreo reacţie sănătoasă, el va încerca tot timpul să acopere aceste lucruri, dar acum nu cred că mai poate să o facă”, a punctat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a spus că nu ştie dacă va fi nevoie de constituirea unei comisii parlamentare pe această problemă.

„Nu cred că e treaba Comisiei SRI şi nici nu ştiu dacă va fi nevoie în momentul acesta să hotărâm o comisie parlamentară, cred că trebuie desecretizate protocoalele şi, în momentul în care vor fi desecretizate, vom putea să ştim mai mult, mai exact ce trebuie făcut. Eu cred că aici un rol foarte important îl vor avea în continuare atât ministrul Justiţiei, cât şi probabil ÎCCJ şi CCR”, a conchis Tăriceanu.

Marți, 20 martie, la Palatul Cotroceni, va fi ședință CSAT tocmai pe această temă: Câte protocoale a încheiat SRI-ul cu alte instituții ale statului.



CITEȘTE ȘI… VIDEO/Apariția inexplicabilă filmată pe cerul României. Fenomene similare au fost înregistrate în ultimele luni în toată lumea



 

 
 

Urmărește-ne pe Google News