„Cred că în discuţie ar fi trebuit o precizare pentru opinia publică: aceste majorări de salarii bănuiesc că nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că evident bugetul nu cred că poate să le susţină. Dar spun acest lucru cu o anumită rezervă, pentru că nu m-am consultat cu doamna ministru (al Muncii – n.r.). Bănuiesc că dânsa a discutat cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea posibilităţile şi ştiu că, iniţial, când noi am discutat încă din legislatura trecută despre un proiect de lege de salarizare unică, am convenit că acest lucru se va face etapizat, în aşa fel încât, evident, efortul să poată să fie susţinut de buget”, a spus Tăriceanu.

El a menționat că nu a avut o discuție cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care afirmase, în week-end, că prin noua lege a salarizării unitare, până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, iar peste acest prag se va înregistra o creștere de 45%.

Și preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD), a declarat luni, la Parlament, referitor la legea salarizării unitare, că, potrivit programului de guvernare, majorarea salariilor va fi în decurs de patru ani de zile în medie cu 46%.

El a adăugat că nu ştie de unde a ieşit „chestiunea cu dublarea” veniturilor, fiind, cel mai probabil, o greşeală de comunicare.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News