Tăriceanu a explicat, la Antena 3, că actuala coaliție de guvernare se află într-o situație nefirească, pentru că președintele care a câștigat alegerile nu poate fi premier.
„Poate era bine să fi discutat acest lucru de la început şi cu ceilalţi doi premieri. Noi suntem într-o situaţie nefirească, în care a trebuit ca altcineva (decât preşedintele partidului care a câştigat alegerile, n.r.) să fie prim-ministru. Ce rol trebuie să îndeplinească acest prim-ministru? Şi este valabil şi pentru alegerea pe care noi am făcut-o în momentul de faţă (Viorica Dăncilă, n.r.) Vreau să spun lucrul acesta ca lucrurile să fie clare de la bun început, să ştim fiecare pe ce poziţie ne aflăm”, a spus Tăriceanu.
Potrivit liderului ALDE, premierul viitorului Guvern va fi mai degrabă cum trebuiau să fie şi cei anteriori, Sorin Grindeanu, care ”trebuiau să înţeleagă această chestiune”, și anume niște administratori.
”Un fel de administrator. Şi nu o spun cu niciun fel de conotaţie peiorativă. El primeşte un mandat de la majoritatea parlamentară să ducă la îndeplinire programul de guvernare pe care parlamentarii şi partidele aflate în spate îl susţin. El nu este acolo ales de cetăţeni, nu a participat la alegeri pentru a avea legitimitatea să conducă Guvernul. Nu e guvernul lui. Guvernul este expresia majorităţii pe care o avem în Parlament bazată pe coaliţia formată de PSD şi ALDE”, a spus Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, premierul actual trebuie să ducă la îndeplinire nişte angajamente asumate de PSD şi ALDE şi care au fost validate prin vot de cetăţeni.
”Nu este un concurs de frumuseţe în partid. Nu este cine e mai tare, cine e mai influent. Trebuie să îşi asume acest rol şi să ştie de la bun început care este rolul pe care îl va avea de îndeplinit, şi care este un rol de maximă responsabilitate. Ducerea la îndeplinire a angajamentelor pe care noi ni le-am luat nu este o acţiune printre altele, este una foarte serioasă”, a adăugat Tăriceanu.
Despre premierul desemnat Viorica Dăncilă, Tăriceanu a sus că aceasta i-a făcut o impresie „foarte bună”. „Cât de bun este un prim-ministru, nu poate să facă treaba singur. Doamna Dăncilă are o experienţă de europarlamentar, am stat de vorbă cu domnia sa, o cunosc destul de puţin, dar, din discuţia pe care am avut-o, mi-a făcut o impresie foarte bună. Contează foarte mult echipa cu care va fi înconjurată. Echipa însemnând miniştri și consilieri”, a spus Tăriceanu.
Citește și: Romeo Nicolae Kulcsar, românul din Danemarca care i-a salvat viața unei tinere: ”Când vrei să faci o faptă bună, o faci”
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!