„Dragă Viorica, nu aveam nici cea mai mică intenție să iau cuvântul, am fost parteneri doi ani și jumătate. Dacă m-aș fi apucat eu să dau din casă, fii convinsă că aveam argumente de zece ori mai tari decât au cei de la PNL sau de la USR”, a spus Tăriceanu, în plen.

El s-a referit la discursul premierului, în care în care Viorica Dăncilă l-a atacat „în mod neelegant”.

„Mă așteptam la altceva de la o persoană care a petrecut nouă ani la Bruxelles. (…) Toate jocurile pe care le-ați făcut de racolare a unor membri ALDE, a unor parlamentari, ăsta este stilul dvs? Îmi pare foarte rău! Ăsta este un stil de lumea a treia și eu cred care credeam că România merge către Vest și nu către Est”, a spus el.

Tăriceanu i-a transmis lui Dăncilă că „are ocazia de a rămâne în istorie ca prima femeie prim-ministru și să iasă onorabil din scenă sau are varianta ca oamenii să-și aducă aminte de ea ca o persoană ținut ostatic la Palatul Victoria”.

„Dragă Viorica, dacă este adevărat că ești ținută ostatică împotriva voinței tale, atunci poți să nu spui nimic, dar clipește de două ori și noi am înțeles și te eliberăm. Există viață și după ce nu mai ești prim-ministru”, a spus Tăriceanu”, a mai spus Tăriceanu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI