UPDATE ora 17.00 Negocierile cu cei de la PNL au eşuat.

„Cei care văd că aspiră la această funcţie au un comportament care mie mi se pare că este sub nivelul acceptabil al modalităţii de dialog, în politică”, a spus Tăriceanu, precizând că în politică sunt şi dispute, şi adversităţi, dar este important ca toate discuţiile să se concentreze în jurul unor proiecte.

„Dacă trecem la atacuri personale, atunci discursul coboară mult prea jos, şi eu nu vreau să cobor la acest nivel”, a spus el.

Tăriceanu a transmis un mesaj clar celor de la PNL.

Atunci când va veni vorba unui vot, în plenul Senatului, cei care se simt cu musca pe căciulă şi au un asemenea discurs, de periferie a politicii, să nu vină să ceară sprijin, la noi”, a spus el.

Problema este că Opoziţia, în acest moment, nu are voturile pentru a-şi impune un preşedinte al Senatului.

PSD are, în prezent, 69 de voturi, suficiente pentru a-şi trece un nou preşedinte, prin vot, dacă toţi aleşii vor fi prezenţi la şedinţa de plen.

PNL, împreună cu USR, ALDE, independenţii de la PMP şi Pro România şi UDMR are doar 67 de voturi.

Nu s-a decis încă poziţionarea USR şi a UDMR, în privinţa şefiei Senatului.

Tăriceanu şi-a anunţat, în şedinţa conducerii Senatului, demisia din funcţia de preşedinte al acestui form iar demisia urmează să fie citită şi să devină efectivă în plenul Senatului, de la ora 16.00.

Alina Gorghiu este propunerea PNL pentru şefia Senatului. Aceasta ar putea fi susţinută şi de ALDE, dar şi de Pro România.

Urmărește-ne pe Google News