Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că a luat decizia de a nu participa la recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, pentru că preşedintele Klaus Iohannis, prin declaraţiile pe care le-a făcut în ultima perioadă, a „jignit-o grav” pe premierul Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.
„Am luat decizia, totuşi, ţinând cont de atitudinea preşedintelui din ultima perioadă, de a nu participa la sărbătorirea Zilei Europei, pe 9 mai, adică nu voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni la această recepţie, pentru că mie mi se pare că preşedintele, prin declaraţiile pe care le-a făcut, a jignit grav primul ministru. Şi suntem membri ai coaliţiei de guvernare şi solidari cu primul ministru. Primul ministru cred că are nevoie de sprijinul partenerilor şi, de aceea, am discutat cu colegii mei şi am luat hotărârea să nu participăm la această recepţie”, a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă nu va fi acuzat, prin luarea respectivei decizii, că este împotriva Europei, liderul ALDE a afirmat că nu îşi face griji din acest punct de vedere.
„Având în vedere, totuşi, că am fost prim-ministrul care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană şi am semnat Tratatul de aderare împreună cu preşedintele de atunci, nu îmi fac griji pe chestia asta”, a menţionat Călin Popescu-Tăriceanu.
Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că va merge la recepția oficială de la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei, pe 9 mai și că și premierul Viorica Dăncilă va răspunde pozitiv invitației șefului statului.
“Eu voi confirma participarea la acest eveniment, la Cotroceni. Doamna prim-ministru mi-a spus acum că şi dumneaei, împreună cu miniştrii, vor onora această invitaţie. Este un eveniment important Ziua Europei şi, de asemenea, eu şi noi vrem să transmitem un semnal că noi n-am susţinut şi nu vrem să încurajăm escaladarea acestui conflict sau a oricărui tip de conflict”, a declarat Dragnea, la Parlament.