Călin Popescu-Tăriceanu a comentat propunerea privind sancţionarea persoanele care denigrează imaginea României, el arătând că libertatea de exprimare este ceva esenţial, dar, în acelaşi timp, responsabilitate nu există, iar defăimarea ajunge un fel de activitate preferată a unora.
„În condiţiile în care văd că defăimarea ajunge un fel de activitate preferată a unora, nu ştiu, poate n-ar fi rău să ne gândim că responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă fiecare şi, până la urmă, interesul de a apăra ceea ce numim în mod generic imaginea ţării, interesul naţional, nu ar trebui să cuprindă nişte norme mai stricte. Pentru că văd că responsabilitate nu există, declaraţiile se fac cu o uşurinţă nepermisă, interesul naţional al României şi imaginea sunt afectate şi pentru lucrul ăsta nimeni nu păţeşte nimic”, a spus Tăriceanu.
El a amintit că a lucrat 10 ani în media, el fiind patron la Radio Contact.
”Cred că libertatea de exprimare este ceva esenţial. Dar libertatea de exprimare şi în media presupune – şi aici fac aluzie la cei care sunt în zona politică – libertatea de exprimare trebuie să fie însoţită şi de responsabilitate. Şi cei care fac declaraţii defăimătoare la adresa României clar nu au niciun fel de responsabilitate şi le fac într-un mod care, zic eu, că nu este nepermis de lege, ci nepermis de bun simţ”, a declarat Tăriceanu, despre o lege a defăimării.
Tăriceanu afirmpă că discursul politic nu poate fi sancţionat, pentru că este o libertate de expresie. „Dar cred că această libertate, mai ales pentru cei care au funcţii de înaltă responsabilitate în România, trebuie să fie însoţită şi de conştientizarea consecinţelor discursurilor şi punctelor de vedere, nu numai a discursurilor”, a completat şeful Senatului.
Preşedintele Partidului Social Democrat a anunțat că PSD va promova un act normativ în baza căruia vor fi sancţionate persoanele care denigrează imaginea României în exterior. El a declarat, luni seară, într-o emisiune la România TV, că actul normativ “nu va opri libera exprimare”, însă va reglementa situaţiile de defăimare a ţării.