„Decizia pe care am luat-o este de a păstra aceeaşi participare, numeric vorbind. Vom avea 4 miniştri în viitorul Guv, care vor ocupa aceleaşi portofolii pe care le-au ocupat. Vom avea patru miniștri care vor ocupa aceleași portofolii, aceasta este propunerea. Grațiela Gavrilescu – la Ministerul Mediului și vicepremier, Teodor Meleșcanu – la Externe, Toma Petcu – la Energie și Viorel Ilie – ministru pentru Relația cu Parlamentul”, a spus președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
În ce privește Ministerul Justiției, Tăriceanu a declarat că ”acesta e asumat de PSD”. Întrebat despre faptul că ALDE l-a propus pe Tudorel Toader în acest post, Tăriceanu a replicat: „Nu pot eu să vă dau niciun element în plus. Cred că a avut o prestaţie bună, dar aceasta este o decizie care va fi luată în comun”.
Potrivit acestuia, viitoarea echipă guvernamentală se va prezenta joi în Parlament pentru învestitură. „Am avut o scurtă reuniune cu Biroul Politic Central al ALDE pentru a formaliza, conform obligaţiilor statutare, propunerile de miniştri în viitorul guvern. Mihai Tudose a fost desemnat prim-ministru şi urmează să îşi formeze echipa guvernamentală şi se va prezenta în Parlament joi după-amiază cu programul de guvernare şi cu membrii echipei guvernamentale pentru a primi votul de încredere al Parlamentului. Era normal, ca în această perspectivă, ca membri ai coaliţiei de guvernare, să luăm deciziile cu privire la participarea noastră în viitorul guvern”, a spus Tăriceanu.
Premierul desemnat de președinte, Mihai Tudose, urmează să își anunțe Cabinetul cu care se va prezenta în fața Parlamentului pentru votul de învestitură. PSD a convocat pentru miercuri Comitetul Executiv Național, pentru aprobarea listei de miniștri din Guvernul lui Mihai Tudose. Între timp, lista de miniștri este analizată și urmează să fie definitivată de liderii PSD la Vila Lac 1, unde liderul Liviu Dragnea i-a convocat pe președinții de organizații județene.