RĂSPUNS: Apa Nova Bucureşti practică tarife unice pentru toţi clienţii și anume: pentru apă potabilă, 3,61 lei/ mc (fără TVA), respectiv, 3,93 lei/ mc (TVA 9% inclus), iar pentru canalizare, 1,9 lei/ mc (fără TVA), respectiv, 2,07 lei/ mc (TVA 9% inclus). Tarifele sunt avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi sunt puse în aplicare începând cu data de 01 iulie 2018. Conform legislaţiei în vigoare, TVA-ul aplicat tarifului pentru prestarea serviciului de canalizare s-a diminuat de la 19%, la 9%, începând cu 01 ianuarie 2019. Conform contractului de concesiune, tarifele sunt actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de cursul de schimb Leu/Euro (doar atunci când inflaţia creşte/scade cu cel puţin 5%) sau pentru a compensa clienţii Apa Nova Bucureşti, în urma apariţiei unor evenimente neprevăzute (modificări ale legislaţiei, acordarea de fonduri nerambursabile etc.). Detalii la www. apanovabucuresti.ro.