Majorarea tarifelor se va face diferentiat, in functie de categoria trenului, in medie cu 23% la trenurile de persoane, cu 78% la accelerate si 47% la rapide.
Asa cum ne-au obisnuit guvernantii nici aceasta noua scumpire a tarifelor pe calea ferata nu a fost facuta la „lumina zilei”. Initial, majorarea tarifelor s-a facut printr-o Ordonanta de Urgenta adoptata de Executiv la 9 noiembrie si trebuia sa intre in vigoare de la 15 noiembrie. Aceasta ordonanta a fost tinuta secreta la indicatiile ministrului transporturilor, Miron Mitrea, si astfel cetatenii nu au putut afla ce li se pregateste. Abia ieri conducerea MLPTL a facut publica scumpirea trenului, decaland data destinata intrarii in vigoare a noilor tarife de la 15 noiembrie la 25 noiembrie, pe motiv ca nu au putut fi rezolvate intr-un timp atat de scurt problemele de ordin tehnic.
Daca pana acum pretul se calcula in functie de zonele kilometrice – pana la 250 km si peste 250 km – de la sfarsitul saptamanii viitoare vor exista 12 zone de tarifare, astfel incat pe distantele cele mai mari cresterea de tarif va fi chiar si de 90%. Ministrul Miron Mitrea a declarat recent ca aceasta diferentiere de tarife protejeaza categoriile cele mai devaforizate, in timp ce oamenii cu bani nu vor fi „iertati”.
Muncitorii navetisti care vor folosi trenurile personale vor primi reduceri de 50% din tariful integral daca isi vor face abonamente. De exemplu, abonamentul care costa 794.000 lei va fi de pe 25 noiembrie 672.000, iar cel de 1.525.000 lei va scadea la 1.218.000 lei. Pentru elevi si studenti, tarifele se reduc cu 75%, de exemplu, pentru un abonament pe o distanta de 40 km se va percepe 199.500, in loc de 246.000 lei. Agentiile de voiaj CFR nu vor mai percepe comision la cumpararea biletului; pe orice distanta se va face o reducere de 10% la biletele dus-intors. Cei care vor fi prinsi in tren fara bilet nu vor plati de zece ori mai mult biletul, ci doar de 1,5 ori mai mult. Nivelul amenzilor va fi reactualizat in cateva saptamani, acesta preconizandu-se a creste de cinci ori.
Anual, circula cu trenul aproape 12 milioane persoane, din care 6 milioane folosesc trenurile personale. Ion Selaru, secretar de stat in MLPTL, a spus ieri ca toate veniturile care vor rezulta din aceasta majorare – aproape 100 miliarde lei lunar – vor fi folosite numai pentru investitii, si in nici un caz nu se vor duce in salarii. La ora actuala, exista 5.200 de vagoane, din care doar 500 sunt intr-o stare buna. Ion Selaru este foarte optimist; el estimeaza chiar o crestere a numarului de calatori dupa intrarea in vigoare a scumpirilor, date fiind noile avantaje oferite pentru calatorii trenurilor personale.
„In martie 2002, tarifele vor creste din nou, de asta data cu 38%”, a declarat Valentin Bota, directorul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori.
„Conditiile din trenuri sunt mizerabile”
Recea Constantin, muncitor, 28 ani: Cred ca toata lumea va fi afectata de aceste scumpiri, pentru ca dupa ele vor urma si altele. Eu am un copil mic pe care de-abia il cresc, totul se scumpeste in jurul meu. Nu mai putem face fata preturilor.
Nicolae Pulea, director tehnic, 51 ani: Daca trenurile ar arata ca lumea, ar fi ingrijite, s-ar da caldura, parca nu m-ar deranja atat de mult, dar conditiile sunt foarte proaste, mizerabile chiar. Am venit chiar acum cu un tren neincalzit, nu este admisibil asa ceva.
Aura Musat, casiera, 26 ani: La salariile pe care le avem, nu stiu cine va fi multumit de noile tarife, mai ales ca majoritatea calatorilor folosesc trenurile accelerate sau rapide. Am dat acum 71.000 lei pe un bilet, dar atunci cand se vor majora, ce voi face?
Emil Savu, muncitor, 40 ani: Pe mine nu ma intereseaza ca se dau reduceri la trenurile personale, atata timp cat conditiile vor fi proaste. Am venit de la Valenii de Munte si nu s-a dat deloc caldura in vagoane. De altfel, pe acest traseu intotdeauna sunt probleme cu caldura.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI