Până la expirarea plafonării va fi adoptat și un instrument care va permite ASF să ia măsuri dure pentru asigurătorii care au prețuri mult prea mari față de tarifele de referință, a mai spus oficialul.

„Plafonarea aceasta este în contextul în care apar și o serie de amendamente la legea RCA (în Parlament – n.r.). Sunt două procese independente până la urmă, dar întâmplarea a făcut să se desfășoare cam în aceeași perioadă. Pe scurt, nu sunt de așteptat ajustări semnificative în piață în privința tarifelor. Nici în sus, nici în jos”, a afirmat Mititelu.

Tarifele RCA au crescut cu 7% în 2023, deși erau înghețate

Raportul oficial pe anul 2023 al ASF arată că tarifele RCA au crescut anul trecut cu 7%, deși prețurile au fost înghețate, confirmând astfel dezvăluirile Libertatea.

Pe ansamblul întregii piețe, la 31 decembrie 2023, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.219 lei, în creștere cu 7% comparativ cu anul 2022, respectiv cu 54% față de 2021.

Raportul ASF privind piața asigurărilor:

Potrivit lui Mititelu, acest lucru are două explicații: baza de raportare inițială era sub nivelul normal, fiind vorba de prețurile mici practicate de City Insurance și Euroins în trecut. La acestea se adaugă inflația.

Pentru persoanele fizice prima medie a fost de 977 de lei, iar pentru persoane juridice este de 1.906 lei.

Conform documentului, românii au plătit anul trecut 9,3 miliarde de lei pentru achiziția polițelor RCA.

Prețurile vor fi transparentizate

Instituția vrea să forțeze asigurătorii să publice pe site-urile lor prețurile polițelor pe fiecare segment, cu un minim și un maxim, pentru transparentizare.

În acest moment, prețurile sunt personalizate pentru fiecare șofer, în funcție de istoricul de accidente al acestuia și de mașina deținută. Acestea pot fi văzute doar dacă se apelează la un broker de asigurări.

„Până la urmă, sistemele acestea trebuie să se autofinanțeze pentru ca nivelul veniturilor din prime să fie suficient pentru a acoperi cheltuielile cu daunele și alte costuri precum cele de intermediere și de administrare. Și, așa cum am văzut încă de la finalul lui septembrie 2023 la un indicator specific de business, rata combinată, avem o performanță prin faptul că este în limite de normalitate. Este sub 100%. Ceea ce înseamnă că nu sunt motive de creștere”, a completat acesta.

Rata combinată este raportul dintre plățile cu despăgubirile și încasările din primele de asigurare. Conform raportului ASF pe anul 2023, rata combinată pe segmentul asigurărilor RCA se situa la 97,25%.

Acest lucru arată că asigurătorii nu vând polițe RCA în pierdere.

Operatorii din transporturi au avertizat însă că există riscul unor creșteri de preț de 30-40%, după plafonare.

Unii au prețuri de cinci ori mai mari

Mititelu a spus că există cazuri în care unii asigurători au prețuri și de cinci ori mai mari față de alți competitori sau față de tarifele de referință publicate de ASF.

„Acestea sunt cazuri clare de conduită incorectă în piață”, acuză oficialul.

Iar pentru a preveni acest lucru ASF va veni cu un instrument specific: un ghid de bune practici. Acesta va permite instituției să facă o serie de recomandări companiilor, iar dacă acestea nu sunt respectate, atunci ASF va putea cere explicații cu privire la tarife.

„În momentul în care acele explicații sunt obiective, atunci ele pot fi acceptate. Poate fi o situație extremă, o explicație rațională. Dar dacă nu sunt explicații rezonabile atunci avem posibilitatea de a transforma acea recomandare în măsură. Adică se trece de la etapa de recomandare la o cerință”, avertizează Mititelu.

Recomandarea se transformă în cerință

„Pentru că de fapt ceea ce poate fi constatat într-o asemenea situație este că modul în care este administrat produsul, modul cum se iau deciziile companiei nu se desfășoară în mod normal. Atunci avem posibilitatea de a interveni pe celelalte reglementări referitoare la managementul de produse de asigurare și la modul de guvernanță al companiei cu niște cerințe privind reanalizarea, reverificarea pe un anumit segment care a fost constatat a avea o deviație față de restul pieței la un nivel de neexplicat”, punctează vicepreședintele ASF.

Tarifele de referință ar putea fi folosite drept standardul față de care se va face comparația.

Prețurile de referință sunt calculate de companii de consultanță pentru ASF. Acestea nu sunt obligatorii, dar reprezintă un nivel corect de preț.

Prețuri de speriat clienții

Conform informațiilor din piață, o serie de asigurători vin din start cu tarife mari pentru a descuraja clienții.

Practic, acestea nu-și doresc un număr mare de clienți dintr-o anumită categorie, fie șoferi simpli, fie transportatori, deoarece o expunere mare pe un anumit segment obligă societățile să facă rezerve de daune, adică să vină cu bani de acasă.

Transportatorii cer taxarea asigurătorilor ca în Germania

Declarația vine în contextul în care transportatorii au venit cu exemple în care asigurătorii au tarife duble sau triple față de prețul de referință și au cerut introducerea unei taxe speciale de 19% pe afacerile companiilor de asigurări, ca în Germania.

Mititelu a precizat că taxele sunt prerogativa Ministerului Finanțelor, dar a afirmat că orice taxare trebuie făcută conform regulilor europene.

Profituri-record

Guvernul a adoptat anul trecut taxarea cu 2% pe cifra de afaceri a băncilor, dar nu și asigurătorii, deși și aceștia au obținut profituri-record.

Mititelu a spus însă că profiturile acestora vin din alte linii de business, nu din asigurările RCA. În privința companiilor de asigurări, oficialul a mai precizat că în acest moment toate respectă condițiile de capital.

Transportatorii acuză însă că firmele de asigurări „exportă” profiturile către grupurile-mamă utilizând diverse tertipuri pentru optimizarea fiscală, fie prin reasigurări în interiorul grupurilor, fie prin plăți pentru folosirea brandului și a proprietății intelectuale, ori prin contracte directe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News