Setul de date a fost dezvoltat de curând în cadrul Programului de cercetare „Gender in Diplomacy”, GenDip, de la Universitatea din Göteborg, scrie phys.org, site care publică știri despre tehnologie și știință. 

Astfel, cercetătorii din Suedia au aflat în ce măsură s-a schimbat, între 1968 și 2021, ponderea femeilor și a bărbaților care au avut funcția de ambasador. În total, au fost analizate 89.263 de posturi din 222 de țări. 

La sfârșitul anilor ’60, ponderea femeilor ambasador, la nivel mondial, era de 0,9%, comparativ cu 21%, în 2021. Cifrele variază însă în funcție de regiune și de țară, explică autorii cercetării. În 1968, de pildă, în nicio regiune, procentul femeilor numite pentru acest post nu depășea 2%. În plus, doar 22 din 127 de state au ales femeile. 

Diferențele dintre regiuni au devenit evidente în 2021. Așadar, aproape jumătate dintre ambasadorii țărilor nordice erau femei, spre deosebire de 12%, în cazul țărilor din Orientul Mijlociu.

Surpriza din Guineea 

„Deși, în medie, existau puține femei ambasador din țările africane în 1968, 20% dintre ambasadorii Guineei (în Africa de Vest, n.r.) erau femei, cel mai mare procent din lume la acea vreme”, a explicat Ann Towns, profesoară de științe politice și directoarea programului GenDip.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

În 2021, statele foarte mici se aflau în topul celor care au ținut să numească ambasadoare. În Nauru, din sud-vestul Oceanului Pacific, care are 12.500 de locuitori, femeile dețineau toate posturile de ambasador. În Liechtenstein, cu o populație de 39.000, 80% dintre aceste funcții le-au revenit, de asemenea, femeilor. Iar Jamaica și Grenada, din Caraibe, au numit femei pentru 60% dintre aceste posturi. În același an, Suedia a decis că 47% dintre ambasadorii țării vor fi femei.

„Mă bucur că acum putem pune la dispoziție, prin intermediul acestui set de date, informații de bază precum genul ambasadorilor. Genul și diplomația reprezintă un domeniu de cercetare în dezvoltare și tot mai multe persoane sunt interesate. De exemplu, Organizația Națiunilor Unite a desemnat 24 iunie drept Ziua internațională a femeilor din diplomație, pentru a sublinia faptul că femeile încă sunt subreprezentate”, a mai spus Ann Towns, directoarea programului. 

Genul joacă un rol important în relațiile internaționale

În baza acestor date se vor realiza studii privind motivele pentru care unele state numesc mai multe femei diplomat. Se vor analiza și interacțiunile diplomatice atunci când participă la ele un număr mai mare de femei.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

„Misiunile diplomatice sunt folosite ca o măsură a recunoașterii și a statutului internațional. Dacă femeile devin vizibile în diplomație, arătăm că genul joacă un rol important pentru acest statut”, a încheiat Ann Towns.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

EqualVoice

Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.

Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.

Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!
Comentarii (10)

Liviu015   •   05.12.2023, 12:49

Femeile incep sa se afirme si in politica.

Danics68   •   24.07.2023, 17:23

Daca Rusia si Ucraina ar fi avut fiecare cate o femeie ambasador in cealalta tara, cine stie, poate altfel se scria istoria. Femeile pot crea punti de legatura intre popoare si guverne, transmit mesajele intr-un mod mai uman intrucat limbajul diplomatic traditional este un limbaj adeseori de lemn... Foarte buna articolul!

Any0205   •   22.07.2023, 09:24

Frumos

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI