În ultimele cinci zile, România a înregistrat peste 1.000 de cazuri de COVID-19. În aceste condiții, mai multe țări europene au decis să înăsprească restricțiile împotriva românilor.

Austria a înăsprit restricțiile

Austria a schimbat condițiile de intrare în țară pentru cetățenii români sâmbătă, 25 iulie.

Începând de luni, 27 iulie, cetățenii români care merg în Austria vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru SARS-CoV-2 care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte (până acum, testul trebuia eliberat cu maximum 96 de ore înainte, adică 4 zile), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

Măsura va fi valabilă cel puțin până la 30 septembrie 2020, anunță Ministerul român de Externe.

Dacă nu prezintă dovada acestui test, românii vor intra în izolare 10 zile, nu 14 ca până acum.

Iar dacă nu vor prezenta certificatul medical care să arate că nu au COVID-19 și nici nu vor avea dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu le vor permite românilor intrarea pe teritoriul Austriei.

Cipru interzice accesul turiștilor români

Tot sâmbătă, Cipru a decis să interzică accesul cetățenilor români pe teritoriul său.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

România a fost inclusă de Guvernul cipriot pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.

În cazul statelor din categoria C, accesul în Cipru le este permis doar anumitor categorii de cetățeni, care au mai multe reguli de respectat.

Mai exact, pot intra în Cipru cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală, dacă prezintă documente care atestă rezidența, autorizația de călătorie, precum și rezultatul negativ al unui test PCR.

Testul poate fi efectuat atât în România, cât și în aeroport, la sosire, anunță MAE.

Țările care au pus România pe “lista neagră” din cauza crizei COVID-19. Unde este interzis accesul românilor
Mai mulți turiști fac plajă în Protaras, Cipru | Foto: EPA

Totodată, le mai este permis accesul posesorilor de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oamenilor de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivilor care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, dar și specialiștilor cu contracte de muncă, cazuri umanitare.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Pe lângă documentele pe care trebuie să le prezinte și cetățenii ciprioți, aceștia trebuie să mai obțină și un permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot.

“Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy”, precizează MAE.

În Grecia nu se intră fără teste

Și Guvernul elen a anunțat noi restricții pentru românii care merg în Grecia. Cei care aleg să meargă cu avionul trebuie să prezinte un test molecular negativ la coronavirus, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Grecia. Până acum, această măsură îi viza doar pe cei care intrau prin punctul de trecere de la Kulata.

Italia a impus carantina pentru români vineri seară

Italia a introdus carantina obligatorie, timp de 14 zile, pentru toţi cei veniţi din România şi Bulgaria, cel puţin până la 31 iulie, când va fi făcută o nouă reevaluare.

Anunțul a fost vineri seară, de ministrul sănătății din Italia, Roberto Speranza. “Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi”, a explicat ministrul italian într-o postare pe Facebook.

Țările care au pus România pe “lista neagră” din cauza crizei COVID-19. Unde este interzis accesul românilor
Românii care ajung în Italia intră în carantină 14 zile | Foto: EPA
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Presa din Italia a scris, după anunțul ministrului, că “România a devenit principalul focar de COVID-19 din Europa” și că “Din România vine cea mai mare amenințare”.

Alte state care pun condiții

Lista țărilor care ne-au restricționat accesul, după ce numărul de cazuri noi de COVID-19 a început să crească, este continuată de Finlanda, Lituania și Moldova – în aceste țări românii nu mai pot intra. Excepție de la regulă fac cei care locuiesc, lucrează sau studiază în țările respective.

De asemenea, în țările de pe lista portocalie, românii sunt primiți doar dacă au un certificat medical care să ateste un rezultat negativ la testarea pentru COVID-19. Aceste state sunt: Austria, Bosnia și Herțegovina și Rusia.

În Ungaria, autorităţile maghiare cer două teste pentru SARS-CoV-2 efectuate la cel puţin 48 de ore distanţă, în ultimele cinci zile. Românii care nu deţin aceste teste vor fi plasați în carantină pentru 14 zile.

În Cehia, testul negativ pentru SARS-CoV-2 este obligatoriu doar pentru muncitorii români, înainte că aceștia să înceapă efectiv lucrul pe teritoriul acestei țări.

Pentru intrarea în Bosnia și Herțegovina, testul nu trebuie să fie mai vechi de 48 de ore.

În Rusia eşti obligat să prezinţi un test de COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte şi tradus în rusă sau engleză.

În Olanda, persoanelor venite din România le este “recomandat ferm” să se autoizoleze vreme de 14 zile.

Lista țărilor care impun restricții românilor este continuată și de state precum: Marea Britanie, Irlanda Estonia sau Letonia – unde ești obligat să te izolezi timp de 14 zile

În Norvegia, cei care vin din zone în care numărul de cazuri este mare trebuie să stea 10 zile în izolare. Măsura li se aplică și românilor.

Autoritățile din Belgia cer, în cazul românilor, consultarea medicului pentru efectuarea unui test de coronavirus.

În Danemarca se cere dovada unei rezervări de cel puţin şase nopţi de cazare, la intrarea în țară, iar în Islanda scapi de izolarea la domiciliu dacă faci un test pentru coronavirus în aeroport, pe care îl plătești.

La intrarea în Franța, românii trebuie să demonstreze că vin dintr-o țară care nu se află pe lista roșie a autorităților franceze, prin prezentarea cărții de îmbarcare. “În absența prezentării cărții de îmbarcare, pasagerul va fi considerat ca provenind dintr-o țară de pe lista roșie și supus reglementărilor specifice de sănătate”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

Pe lista roșie a Franței se află: SUA, Bahrein, Panama, Africa de Sud, Kuweit, Qatar, Israel, Brazilia, Peru, Serbia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Turcia, Madagascar, India și Oman.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI