Numărul țărilor spre care românii pot să călătorească începând cu 15 iunie fără să mai fie izolați la domiciliu la întoarcere a crescut substanțial, odată cu încetinirea epidemiei COVID în Europa, iar unii operatori aerieni au început deja să reia zborurile către aceste destinații.

Există și o presiune din partea Bruxelles-ului pentru ridicarea restricțiilor.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre UE să ridice controalele interne la frontieră până luni, 15 iunie, şi să permită redeschiderea graduală spre alte ţări începând de la 1 iulie.

Decizia ar putea ajuta la salvarea sezonului de vară, parte esenţială a industriei turismului în Europa. Alături de domeniile recreative şi cultură, aceste sector reprezintă aproape 10% din economia UE, iar în ţările mediteraneene, care au fost puternic lovite de pandemie, asigură un procent chiar mai mare, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Din Islanda şi până în Grecia, multe restricţii pentru cetăţenii din UE şi din Schengen se relaxează de luni, 15 iunie, dar asta nu înseamnă o revenire la călătoriile libere pentru cei 420.000.000 de locuitori din Spaţiul Schengen.

Care este situația în acest moment

Germania, Belgia, Franţa, Croația Polonia şi Grecia au restabilit libera circulaţie cu toate ţările din UE.

Grecia impune, totuși, carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin de pe o serie de aeroporturi din opt ţări din UE. Românii pot intra însă în această țară fără să stea în carantină și au început deja să o facă, chiar de luni, în ciuda unor mici probleme la graniță.

Carantina obligatorie de două săptămâni din Marea Britanie pentru vizitatori înseamnă că şi britanicii vor avea parte de aceeaşi izolare în Franţa.

Cehia are un sistem bazat pe culori şi interzice intrarea turiştilor din ţări de nivel ”portocaliu” şi ”roşu”, cum ar fi Portugalia şi Suedia.

Spania nu va primi turişti străini până la 21 iunie.

Danemarca permite accesul turiştilor din Islanda, Germania şi Norvegia, dar nu şi din Suedia, cu condiţia ca ei să rezerve cel puţin şase nopţi de cazare.

Norvegia urmează exemplul danez și permite accesul cetățenilor din țările vecine, Danemarca, Islanda și Finlanda. Dar nu și Suedia.

Portugalia a deschis deschise granițele terestre cu Spania.

Islanda s-a redeschis, iar toți cei care vor să viziteze Islanda vor fi testați pentru Covid-19 la sosirea pe aeroport.

Înainte de criză, 3,5 milioane de persoane traversau în medie pe zi graniţele interne din UE, conform unui raport de anul trecut al Parlamentului European.

La 16 martie 2020, Comisia a invitat șefii de stat sau de guvern să introducă o restricție temporară privind călătoriile neesențiale către UE, pentru o perioadă inițială de 30 de zile. La 8 aprilie, s-a solicitat prelungirea până la 15 mai, iar pe 8 mai termenul s-a prelungit până pe 15 iunie. Ulterior, toate statele membre ale UE (cu excepția Irlandei) și țările din afara UE care fac parte din Spațiul Schengen au luat decizii naționale de punere în aplicare și de prelungire a acestor restricții de călătorie. .

 
 

Urmărește-ne pe Google News