Aproape două milioane de cazuri de coronavirus au fost raportate săptămâna trecută în Europa. Este vorba despre „cele mai multe cazuri dintr-o singură săptămână în această regiune de când a început pandemia”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în timpul unui briefing de presă de vineri. În același interval, Europa a raportat aproape 27.000 de decese, adică peste jumătate din decesele COVID de la nivel mondial de săptămâna trecută, a mai precizat oficialul OMS.

„Unele țări europene reintroduc acum restricții pentru a reduce transmiterea și presiunea asupra sistemelor lor de sănătate. Nici o țară nu ar trebui să fie în această poziție, după aproape doi ani de pandemie de COVID-19”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Olanda, Austria și Germania se numără printre țările care, confruntate cu o creștere în ritm îngrijorător a numărului de infectări, au decis să impună măsuri stricte.

Olanda, din nou în lockdown

Prim-ministrul olandez interimar Mark Rutte a anunțat vineri instituirea unui lockdown parțial de trei săptămâni. Măsura intră în vigoare sâmbătă seara, 13 noiembrie, iar Olanda devine astfel prima țară din Europa de vest care impune un lockdown de când noul val al infectărilor a început să afecteze continentul.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

În cele trei săptămâni de carantină, barurile, restaurantele și supermarketurile vor trebui să se închidă la ora locală 20:00, competițiile sportive se vor juca fără spectatori, iar angajații sunt îndemnați să lucreze de acasă cât mai mult posibil. Magazinele cu produse considerate neesențiale vor trebui să se închidă la ora 18:00.

Noile restricții impuse în Olanda vin în contextul în care, joi, 11 noiembrie, autoritățile sanitare au raportat 16.364 de cazuri noi în 24 de ore, cel mai grav bilanț de la începutul pandemiei care a ucis peste 18.600 de oameni în Țările de Jos.

Olanda, unde aproape 85% dintre adulți sunt complet vaccinați, renunțase la mare parte dintre restricții la sfârșitul lunii septembrie.

Austria izolează persoanele nevaccinate

Austria, care are una dintre cele mai scăzute rate de imunizare din Europa occidentală – 64% din populație este vaccinată cu schema completă – se pregătește să impună restricții în cazul persoanelor nevaccinate.

Ca răspuns la creșterea rapidă a numărului de infectări, Parlamentul de la Viena este așteptat să dezbată în acest sfârșit de săptămână o măsură care prevede izolarea celor care nu au primit două doze de vaccin sau care nu au trecut prin boală.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„Scopul este clar: dorim să dăm duminică undă verde pentru o izolare la nivel național pentru cei nevaccinați”, a anunțat vineri cancelarul austriac Alexander Schallenberg, într-o conferință de presă, citat de France 24.

Concret, persoanele nevaccinate nu vor putea ieși din casă decât pentru a merge la serviciu, pentru a face cumpărături esențiale sau mișcare.

Statele Austria Superioară și Salzburg au aprobat deja măsuri de izolare pentru cei nevaccinați, care urmează să intre în vigoare luni.

Restricția la nivel național se va adăuga altui set de măsuri care au intrat în vigoare luni, 8 noiembrie, și prin care se interzice accesul persoanelor care nu sunt complet vaccinate în mai multe locuri publice, precum restaurante, baruri, saloane de înfrumusețare sau hoteluri. De asemenea, sunt interzise întrunirile de peste 25 de persoane și accesul la teleschi.

Germania impune restricții doar în anumite zone

Scialiștii de la Centrul de control al bolilor din Germania le-au recomandat cetățenilor să anuleze sau să evite evenimentele cu multe persoane și să-și reducă întâlnirile, din cauza creșterii rata de infectare cu coronavirus.

Landul german Saxonia a instituit începând de luni, 8 noiembrie, noi restricții prin care persoanele care nu sunt vaccinate sunt, practic, excluse, din multe domenii ale vieții publice. Conform noilor reguli, doar persoanele care sunt complet vaccinate sau care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele șase luni au voie să mănânce în restaurante sau să meargă în cluburi sau baruri. Accesul în baza unui test negativ nu mai este permis. Doar copiii și persoanele nevaccinate din motive medicale sunt scutiți de noua regulă.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Berlinul va impune aceste reguli din 15 noiembrie, iar landurile Brandenburg, Baden-Württemberg și Bavaria ar urma să ia măsuri similare. De asemenea, au loc discuții cu privire la instituirea unor măsuri de acest fel la nivel național, care, dacă sunt aprobate, ar intra în vigoare la sfârșitul acestei luni.

Danemarca se întoarce la certificatul verde

În urmă cu două luni, Danemarca a ridicat toate restricțiile după ce guvernul a declarat că boala COVID nu mai este „o amenințare critică pentru societate”. Cu mare parte din populație vaccinată danezii au revenit la viața de zi cu zi de dinainte de pandemie. Au mers în cluburi de noapte și restaurante fără pașaport COVID, au folosit transportul public fără a fi nevoiți să poarte mască și s-au întâlnit în număr mare, fără restricții. Însă, optimismul de la începutul lunii septembrie nu a durat mult, relatează CNN.

Guvernul danez a propus luni reintroducerea pașaportului COVID – folosit ca dovadă a vaccinării sau a testării negative – pentru intrarea în baruri și restaurante. Măsura va fi supusă aprobării parlamentare și vine în contextul unei creșteri constante a infectărilor – de la un minim de puțin peste 200 de cazuri zilnice la mijlocul lunii septembrie, la aproximativ 2.300 în ultimele zile.

În Danemarca, 88,3% din populația adultă este complet vaccinată, potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC).

Măsurile de acest fel nu se limitează doar la Europa. Statul australian New South Wales a interzis recent persoanelor cu vârsta peste 16 ani care nu sunt complet vaccinate să viziteze alte persoane, cu excepția cazuri particulare. Iar guvernul din Singapore nu va mai plăti costul tratamentului anti-COVID pentru persoanele care au ales să nu se vaccineze și s-au infectat.

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a cerut vineri ca statele care se confruntă cu o înmulțire a cazurilor de infectare să introducă noi restricții și să nu amâne această decizie.

”Cu cât acţiunile vor fi puse în aplicare mai rapid, cu atât va fi nevoie de mai puţine măsuri ulterior”, a declarat experta OMS pe probleme de coronavirus, Maria van Kerkhove.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI