Cursele întârziate sunt:

  • București – Iași
  • București – Paris
  • București – Amsterdam
  • București – Atena
  • București – Oradea

Libertatea a contactat compania aeriană pentru un punct de vedere. TAROM a transmis că, din cauza condițiilor de iarnă și a problemelor legate de disponibilitatea tehnică a avioanelor, pot apărea întârzieri sau chiar anulări ale zborurilor.

„Compania TAROM informează că operarea în condiții de iarnă pe aeroporturile din Europa poate cauza în această perioadă întârzieri în lanț și, împreună cu aspectele legate de disponibilitatea tehnică a flotei, pot determina ajustări ale programului de zbor, inclusiv anulări. Aceste modificări ale programului de zbor sunt realizate având ca obiectiv prioritar siguranța pasagerilor și a echipajelor, iar toate modificările sunt gestionate conform reglementărilor în vigoare”, se arată în răspunsul transmis Libertatea.

„Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de aceste situații și asigurăm toți pasagerii afectați de zborurile întârziate sau anulate că sunt informați și protejați. Aceștia sunt rerutați pe alte curse, despăgubiți și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația aplicabilă”, a mai precizat compania aeriană.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Problemele financiare ale companiei aeriene de stat sunt tot mai grave, de la an la an, fiind aproape de faliment. Până în vara lui 2024, TAROM a acumulat datorii de 22 de milioane de euro față de statul român. Ultima dată când TAROM a înregistrat profit a fost în 2007.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)

True_Blue 15.12.2024, 23:13

Trebuie vândută urgent, cât se mai poate. Managementul statului roman a dovedit, încă o data, ca nu poate.

iugavirgil 10.12.2024, 07:46

normal ca e in faliment avand sute de angajati in plus si fara nici o treaba in companie . reforma trebuie sa fie dura si corecta fara a tine cont de pile , relatii , politica

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.