Compania aeriană nu şi-a asumat şi îndeplinit în mod real, economic, eficient şi eficace obiectivele, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite legal, referitoare la activitatea de transport aerian, reiese din raportul public pe 2016 al Curţii de Conturi.

„Nu s-a îmbunătăţit gradul de satisfacţie a clienţilor şi nu au fost luate măsuri suficiente şi adecvate pentru stimularea celor mai eficiente canale de distribuţie a produselor TAROM. Neregularităţile de zbor au generat plata de despăgubiri către clienţii TAROM în cuantum total de 3.790 mii lei în perioada 2012-2016, cu impact negativ asupra bugetului şi imaginii Companiei. Evoluţia reclamaţiilor indică o diminuare continuă a gradului de satisfacţie a clienţilor în perioada auditată. Măsurile luate de management privind implementarea standardelor de control intern managerial nu au fost îndeajuns de eficiente, astfel încât sistemul de control intern nu a fost în măsură să asigure în totalitate detectarea şi corectarea erorilor, a abaterilor şi a cazurilor de nerespectare a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în administrarea patrimoniului. Managementul Companiei a acordat o atenţie insuficientă auditului intern şi rezultatelor activităţii acestuia, având în vedere că recomandările formulate de auditorii interni ca urmare a identificării unor vulnerabilităţi, riscuri sau disfuncţionalităţi în activitatea Companiei nu au reprezentat o prioritate, aproximativ 75% din totalul acestora au rămas neimplementate sau implementate parţial”, se menţionează în raportul citat de Agerpres.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Raportul Curţii de Conturi mai evidenţiază şi că veniturile totale realizate au înregistrat un trend uşor ascendent, dar, în anul 2016, acestea au avut o evoluţie nefavorabilă, situându-se sub nivelul realizat la începutul perioadei. Resursele financiare anuale totale pe care TAROM le-a avut la dispoziţie în perioada auditată pentru desfăşurarea activităţii au fost cuprinse între un minim de 1,24 miliarde lei, realizat în anul 2016, şi un maxim de 1,372 miliarde lei, realizat în anul 2015.

Documentul subliniază că nu au fost luate măsuri suficiente şi adecvate pentru realizarea obiectivului Strategiei guvernamentale privind privatizarea societăţii, respectiv acela de maximizare a preţului ce poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni minoritar deţinut de stat la societate.

Raportul mai arată şi că în perioada 2012-2016, societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545,340 milioane lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016, pierderea raportată preliminată a fost de 2,091 miliarde lei.

„Prin urmare, este puţin probabil ca în perioada următoare acţiunile TAROM să poată genera venituri din dividende, astfel încât să devină atractive pentru investitori”, este concluzia raportului.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Citește și:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI