„Vă anunţăm cu drag că din 6 septembrie se reiau zborurile Bucureşti – Baia Mare! Tarifele încep de la 117 euro pentru o călătorie dus-întors, iar bagajul de mâna, bagajul de cală, cateringul la bord şi check-in-ul sunt incluse!”, reiese dintr-o postare pe pagina de Facebook a companiei Tarom.

Baia Mare va fi conectat de Bucureşti cu două curse săptămânale: joi şi duminică, cu decolarea din Bucureşti la ora 21.40 şi aterizare în Baia Mare la ora 23.00, iar decolarea din Baia Mare este programată vineri şi luni, de la ora 5.40, având aterizarea la Bucureşti fixată pentru ora 7.00.

Biletele se pot rezerva pentru cele două curse, direct de pe site-ul Tarom sau de la agenţiile Tarom din Bucureşti şi Baia Mare.

Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) a fost închis zborurilor interne şi externe în decembrie 2015, imediat după începerea lucrărilor de reabilitare şi extindere a pistei şi altor anexe de infrastructură aeroportuară. În luna iunie 2018, aeroportul a obţinut majoritatea autorizaţiilor care permit în prima etapă doar reluarea zborurilor interne.

Până la suspendarea zborurilor spre Baia Mare, în anul 2015, Tarom avea zilnic, de duminică până vineri, două zboruri pe rută.

Totuși, directorul Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM), Dorin Buda, a precizat luni, 20 august, citat de Agerpres, că, deocamdată, nu a primit o notificare oficială din partea companiei Tarom, privind reluarea zborurilor pe conexiunea Bucureşti – Baia Mare – Bucureşti, dar că notificarea ar putea fi primită chiar în cursul acestei săptămâni.

Anunțul vine după ce, recent, TAROM a anunțat că mai cumpără cinci aeronave Boeing noi. Contractul a fost semnat la Londra, în prezența ministrului Transporturilor, Lucian Șova.

Între timp, Tarom continuă campania „Dor de Europa”, pe mai multe rute externe. Cât costă biletele.


Citește și: VIDEO/ Ce aşteptări au românii când vin la Mamaia şi ce primesc, de fapt


 
 

Urmărește-ne pe Google News