„Bărbatul a fost adus în vederea audierii, însă procedura propriu-zisă nu a început. Este în stare de șoc, nu a putut articula niciun cuvânt, doar mormăie”, a explicat procurorul Ianuș.

Indivul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Crimă pe fond de depresie?

„Bănuiala colegei mele anchetator este că fapta s-ar fi produs pe un fond de depresie, cauzată de prea mult stat în casă, de lucrul la domiciliu. De șase luni, omul era în telemuncă”, a completat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Marius Ianuș a spus că „persoana cercetată nu avea antecedente de violență. Nu era o stare tensionată în familie, nu erau certuri”.

Sâmbătă, 6 noiembrie, în jurul orei 7.50, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată și se află pe scara unui bloc din Roman.

La scurt timp, echipajele au ajuns la fața locului, constatând că un bărbat de 40 de ani și-ar fi agresat soția de 34 de ani și cele două fetițe gemene, de 2 luni și jumătate.

Victimele au fost transportate de urgență la spital unde, din păcate, una dintre fetițe a decedat. Cealaltă geamănă înjunghiată a fost transportată la cu elicopterul la Spitalul Sfânta Maria Iași și este în stare gravă, dar stabilă.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Detalii despre cum s-a petrecut tragedia

Potrivit publicației locale Știri Neamț, care citează surse din anchetă, mama și cele două fetițe dormeau într-o cameră în momentul în care a început scandalul. Tot în apartament se afla și băiatul lor în vârstă de 9 ani.

În momentul în care bărbatul a înjunghiat una dintre fete și a rănit-o pe cealaltă, băiatul și femeia ar fi fugit la un vecin, care a anunțat autoritățile.

Individul s-a încuiat în locuință, iar polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa pentru a-l reține.

Se pare că agresorul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nici nu era în atenţia poliţiştilor, nefiind înregistrate cazuri de violență domestică la acea adresă.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI