O fetiţă de doi ani din localitatea Iveşti a fost găsită, joi, în stop cardiac la domiciliu de echipajele de ambulanță.
„Era în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, iar la verificarea căilor respiratorii nu s-a găsit niciun corp străin. S-a plecat spre Galați, la întâlnire cu echipajul SMURD Galați care a fost solicitat în sprijin. Manevrele de resuscitare au fost continuate și de către colegii noștri de la SMURD, echipajul cu medic. Pacientul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Galați. Fetița prezenta mai multe echimoze pe corp, pe cap, pe gât și pe toracele anterior. Avea, de asemenea, câteva hematoame craniene, cucuie, să le spunem”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Ambulanței Galați pentru Monitorul de Galați.
Inițial, familia le-a spus medicilor că fetița s-a înecat, însă în urma verificărilor cadrele medicale au sesizat polițiștii din Galați cu privire la incident, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Surse din anchetă au declarat pentru ziarul Libertatea că tatăl copilei a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Tribunalului Galaţi, în acest caz.
De asemenea, după necropsie, s-a schimbat şi încadrarea faptei, din ucidere din culpă, în omor.