Elena Ciobanu a făcut prima declarație după moartea soțului ei. Bărbatul se afla în spital în momentul în care s-a stins din viață.
„De la moartea fiului nostru a pornit totul. Deocamdată e încă în spital, nu știu când va avea loc înmormântarea. Mulțumim pentru condoleanțe, e o mare durere. Acum este cu Răzvănel al nostru”, a spus Elena Ciobanu pentru Ego.ro.
Răzvan Ciobanu s-a stins din viață pe data de 29 aprilie 2019, într-un teribil accident rutier, atunci când se întorcea de la Constanța, iar rezultatul autopsiei a scos în evidență modul violent în care acesta și-a dat ultima suflare:
„s-a produs prin anemie acută, urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică şi de coloană toracală”, au notat medicii în raport.
Mama și tatăl lui Răzvan Ciobanu au fost cuprinși de o durere nemăsurată. Vestea că tatăl lui Răzvan Ciobanu nu mai este a fost făcută pe pagina de Instagram a pensiunii sale de la munte: „Drum lin printre stele”, potrivit Wowbiz.
„Sunt niște oameni simpli, care trec printr-o tragedie de nedescris. Tatăl lui Răzvan este bolnav, a trecut printr-o operație pe cord deschis”, a spus avocata Laura Vicol, bună prietenă cu Răzvan Ciobanu, în urmă cu ceva timp.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro