„Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii aceia. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. Acest copil (Vlad Pascu, n.red.) a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat Mihai Pascu jurnaliștilor prezenți la Tribunalul București.

Mihai Pascu afirmă că presiunea asupra familiei lui a fost mare.

„Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanţa, fix pentru două zile am avut bilet de avion, iar presiunea, deci care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mari”, a spus tatăl lui Vlad Pascu.

Potrivit G4Media, întrebat dacă își reproșează că i-a pus mulți bani la dispoziție fiului său, Mihai Pascu a replicat: „Nu a avut bani la dispoziție. Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate. Deși o să sune foarte prost, toată lumea se așteaptă să dau răspunsuri de multimilionar și o să fac o glumă: știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar! E o glumă”.

„Nu pot să spun că nu am avut afaceri, că nu am avut niște firme. Sunt zece firme, șase sunt nefuncționale, iar celelalte vreo două au venituri, pentru că n-aș putea să trăiesc fără venituri”, a mai spus el.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Întrebat dacă își asumă vreo vină în legătură cu situația în care a ajuns fiul său, el a răspuns: „Fiul meu, noi, părinții, am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil. Nu vă gândiți că în aceeași situație sunt extrem de multe familii. Când eu eram la școală se vindeau în fața școlii gume Turbo și semințe, acum se vând droguri. Este un flagel”.

Tatăl lui Vlad Pascu a mai susținut că atunci când fiul său a fost prins prima dată cu droguri, când avea 13 ani, de fapt o colegă de școală mai mare l-a pus să împacheteze o țigară cu tutun și marijuana, tocmai pentru că el avea sub 14 ani și nu răspundea penal.

Mihai Pascu a mai vorbit și despre prezența muniției în casa sa, atunci când au percheziționat-o polițiștii: „Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifrul de la un seif în care ţineam armele. N-am putut să îl mai deschid. Ca urmare, răspund acum pentru acea muniţie (….). Răspund pentru faptele mele, vizavi de această – nici nu ştiu cum s-o numesc- greşeală. Poate că e prea puţin spus”.

Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a provocat accidentul cu doi morți din stațiunea 2 Mai, și părinții săi, Miruna și Mihai Pascu, au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (32)

mihaelamicu2001   •   22.10.2023, 12:38

Trist tot ce se intampla in aceasta familie. Nu stiu daca constientizeaza ce au provocat pentru altii..

Marica13   •   12.10.2023, 10:29

Nu mai poate de asa dezastru...motiv ptr care si radea..de atat dezastru....interviu dat la misto.

Zaraza05   •   10.10.2023, 07:29

Și cele 330 de proprietăți? Și camatariile?

Vezi toate comentariile (32)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI