Tatăl său a avertizat despre pericolul dictaturii, fiul disidentului Gheorghe Ursu trage un semnal de alarmă despre efectele unui cutremur în București

Povestea disidentului Gheorghe Ursu, asasinat de regimul comunist acum 35 de ani, din cauză că a denunțat deciziile criminale ale lui Ceaușescu de după cutremurul din ’77, a fost spusă de multe ori. 

Eroismul inginerului a fascinat o societate care s-a opus puțin comunismului, printr-o mână de oameni în ultimele decenii, după ce rezistența țărănească din anii 40-50 fusese cufundată în sânge și represalii.

Ceea ce s-a conturat mai puțin e cum a trăit familia disidentului ce s-a întâmplat atunci. Povestește fiul celui ucis de Securitate, Andrei Ursu, care a ajuns el însuși la 62 de ani, depășind vârsta la care tatăl său a căzut victima regimului.

Andrei Ursu explică de ce se implică în viața comunitară a orașului unde și-a pierdut tatăl, avertizând asupra pericolului unui cutremur în București, în condițiile în care „nu există nici voință a guvernului, nici fonduri”.

„Pentru că aici e ceva de făcut”

„Scrisoarea tatei din ’78 către Europa Liberă a fost citită în două emisiuni ale lui Virgil Ierunca, pe 4 și pe 5 martie 1979. În prima este vorba despre ședința din 4 iulie ’77, în care Ceaușescu a ordonat sistarea consolidărilor blocurilor avariate de cutremur. În cea de-a doua, despre planurile Casei Poporului și ale bulevardului Victoria Socialismului, nebunia «celui mai Mare Arhitect», descrise în mod similar de arhitectul Andrei Pandele”, spune Andrei Ursu.

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

„M-a impresionat articolul dumneavoastră, legat de străzile din București ce ar fi urmat să fie demolate după 1987! Este atât de legat de istoria tragică a tatălui meu”. Sunt vorbele lui Andrei Ursu, 62 de ani, fiul lui Gheorghe Ursu (1 iulie 1926 – 17 noiembrie 1985). 

Urmează povestea despre viața unui om care n-a vrut să plece din țara lui „pentru că aici e ceva de făcut”, dar și despre lupta familiei de a-i aduce în fața justiției pe adevărații vinovați pentru asasinarea disidentului.

Inginerul de software revenit la București

Discuția cu Andrei s-a purtat telefonic, pe motiv de pandemie. Fiul disidentului torturat și ucis de Securitate rememorează evenimentele tragice de acum trei decenii și jumătate de parcă totul s-a întâmplat ieri. Durerea trece, dar nu se uită.

Inginer de software în Chicago, SUA, Andrei este la București. A fost în carantină. Marți, 17 noiembrie, la 35 de ani de la asasinarea părintelui său, a participat, alături de organizația Re:Rise, la o acțiune de sensibilizare a opiniei publice în ceea ce privește clădirile cu risc seismic.

Semnal de alarmă privind situația clădirilor cu risc seismic

„Locatarii din Capitală stau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Pericolul e mare, sunt stâlpi fisurați. E greu să se facă lucrările de consolidare din cauza legislației. Dacă un om dintr-un bloc nu e de acord să-și dea semnătura, nu se poate face nimic. Nu există nici voință a guvernului, nici fonduri”, spune el.

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

„Oamenii ar trebui strămutați pe perioada lucrărilor. Asociația Re:Rise face educație, vrem să readucem în prim-plan chestiunea clădirilor cu risc seismic, așa-numitele buline roșii”, povestește Andrei Ursu. Chiar pe 17 noiembrie s-a inaugurat o expoziție de ilustrații: 8 artiști și-au expus lucrările despre elemente esențiale din povestea lui Gheorghe Ursu.

„Expoziția a fost urcată la cele 8 ferestre de la Green Hours, dinspre Calea Victoriei, și va rămâne acolo două săptămâni. La blocul Patria, am montat, simbolic, o plachetă memorială cu dorința tatei de a consolida clădirea, plătind din banii săi încă doi stâlpi de susținere, peste avizul dat de regimul comunist. Noi tragem un semnal de alarmă privind situația acestor clădiri”, explică Andrei Ursu.

„Din 20 noiembrie, am instalat în diverse locuri din oraș, cu însemnătate pentru Gheorghe Ursu, postere care să ilustreze activitatea sa. Facem un documentar în colaborare cu ARCEN, cu mărturii despre caz, pentru a revitaliza această poveste uitată pe nedrept. Actori români, ca Maia Morgenstern ori Marius Manole, vor recita 12 poezii ale lui. A scris poezie, volumele «Mereu doi» (1972) și «Presentimente, postsentimente» (postum, 1993)”, a spus Matei Sumbasacu, fondator Re:Rise, Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Notițele unui om cu capul pe umeri, ședința unui criminal

Să ne întoarcem în timp. Imediat după cutremurul din 4 martie 1977, Gheorghe Ursu, inginer cu experiență și specializat în lucrări de rezistență antiseismice, angajat la Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Sistematizare, Locuințe și Gospodărie Comunală, a fost desemnat șef de proiect de consolidare la blocul Patria de pe bd. Magheru.

• Cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, mişcarea tectonică a avut loc la ora 21.22. Au fost 1.578 de morţi și 11.300 de răniţi, 35.000 de clădiri distruse sau avariate.

Șocul a venit pe 4 iulie. Ursu a participat la o ședință cu Nicolae Ceaușescu, iar în fața tuturor factorilor de răspundere din construcții, dictatorul a dat ordinul de oprire a consolidărilor blocurilor avariate. Inginerul a notat în caietul său de însemnări ordinul criminal:

• „Se oprește orișice echipă de verificare, am dat ordine la Miliție și Procuratură să-i bage la închisoare;
• Nu se mai admite nici o reparație capitală. Și ministerele vin cu soluții care costă de două ori cât o clădire nouă”.

Ordinul a avut consecințe dezastruoase: în următoarele luni, la blocurile avariate au avut loc noi prăbușiri și ruperi de stâlpi.

Motivul nebuniei: Casa Poporului!

Din documentele găsite la CNSAS și postate pe site-ul fundației Gheorghe Ursu, rezultă că Ceaușescu a dat acel ordin pentru că, după cutremur, a văzut posibilitatea „reconstruirii” Bucureștilor ca „un nou oraș” asupra căruia să-și lase amprenta faraonică.

„Proiect București” al dictatorului era o replică a capitalei Coreei de Nord, Phenian. Ceaușescu voia ca toate fondurile pentru construcții, inclusiv ajutoarele pentru cutremur din afară, să fie folosite la ridicarea Casei Poporului. Iar construcția acesteia nu putea începe cât timp șantierele de consolidări de după cutremur erau în lucru.

• Multe dintre clădirile avariate la 4 martie 1977 sunt și astăzi pericol public, în special cele cu bulină roșie. Inclusiv blocul Patria, azi parțial evacuat.

Gheorghe Ursu: „Suport costul lucrărilor de la Patria din salariul meu”

Documentele arată că, în urma acelei ședințe din iulie, Securitatea l-a „remarcat” pe „ing. Ursu, care, la blocul Patria, a declarat că va cămășui doi stâlpi peste avize, chiar dacă va suporta costul lucrării din salariul său”.

Securitatea avea misiunea să blocheze difuzarea oricăror informații despre ședința din 4 iulie 1977 și despre gradul de periculozitate în care au rămas clădirile.

• 350 de clădiri necesitau consolidări urgente. Pentru 120 s-a solicitat deschiderea imediată de şantiere. Alte 2.000 necesitau consolidări ale structurilor de rezistenţă, iar alte câteva mii, reparaţii minore. 

Scrisorile de la Europa Liberă

Ca și la celelalte șantiere, și la blocul Patria s-au oprit consolidările și s-au tencuit, pur și simplu, suprafețele. Atunci, Ursu s-a hotărât să facă o scrisoare pentru postul de radio Europa Liberă.

În octombrie 1978, după un an de cereri insistente, a obținut aprobarea pentru o excursie turistică la Paris. Atunci, i-a înmânat scrisoarea lui Virgil Ierunca, pe care-l cunoștea din 1974. Emisiunea a fost difuzată în două episoade, pe 4 și 5 martie 1979, în programul „Povestea vorbei”.

În scrisoare, Ursu dezvăluia faptul că ordinul criminal venise de la „secretarul general al PCR”, reproducându-i cuvintele halucinante de la 4 iulie 1977.

Ursu a scris că:

• nomenclatura și-a asigurat locuințele: „Clădirile în care locuiau cei «de sus» au avut o soartă diferită de cea a clădirilor civile. S-au adus cele mai bune utilaje și materiale şi s-a trecut la consolidări, cu exces de oţel şi beton, fără nicio reticenţă economică”.
• pentru cetățenii de rând, ordinul a fost urmat la literă: „S-au primit ordine de încetare a consolidărilor, făcându-se avize cu limitarea strictă a intervenţiei inginereşti, pentru ca, până la 23 August, Capitala să fie fără schele, proaspăt văruită. Folclorul bucureştean a inventat termenul tencuieli antiseismice”.
• motivația dictatorului era „marea perspectivă”: „Nu trecură nici trei săptămâni de la cutremur, că s-a convocat o consfătuire de lucru pentru stabilirea perspectivei, construcţia unui nou centru politico-administrativ, Calea Victoriei Socialismului”.

Ursu a descris și sinistrul proces prin care au fost decise demolările a mii de apartamente, bijuterii arhitecturale, sau biserici din Centrul Vechi: „Criteriul de bază: place sau nu place dictatorului”.

Scrisoarea a fost, conform Dosarului Penal nr. 66142, motivul principal pentru care inginerul Ursu a fost anchetat ulterior de Direcția a VI-a (Cercetări Penale) a Securității.

Ancheta Securității

Cu toate că au intensificat urmărirea informativă, securiştii nu au găsit suficiente dovezi contra lui Ursu pentru un caz solid.

Abia în decembrie 1984, el a fost denunțat la Securitate, de două colege, că ține un jurnal. I s-a făcut o percheziție domiciliară și i s-au ridicat 61 de caiete cu însemnările din perioada 1949-1984.

Dar, pe 21 septembrie 1985, a fost arestat sub pretextul de tăinuire de valută, 16 dolari găsiți la domiciliul său în urma percheziției.

• Pe 17 noiembrie 1985, Gheorghe Ursu a murit la spitalul penitenciar, după luni de tortură în arestul Securității și Miliției din Calea Rahovei, București.

„Am crezut că organele vor intra în alertă și vor lua măsuri”

În declarațiile date, extrase din dosarul penal întocmit de Securitate, Ursu a recunoscut că a trimis scrisorile: „Am crezut că organele din țara noastră vor lua măsuri… Cele două scrisori expediate de mine la Europa Liberă și o a treia, pe care nu am trimis-o, nu au fost determinate de alte persoane. Expedierea acelor scrisori nu a avut în vedere nici un fel de remunerație materială”.

„Remunerarea” ar fi echivalat cu o retractare a acuzațiilor la adresa lui Ceaușescu și o compromitere a postului de radio, despre care Ursu considera că e esențial să aibă ”forța să-i îndemne la răzvrătire organizată sau măcar să facă totul spre a-și menține libertatea de gândire” (fragment din jurnal, declarația din 21 ianuarie 1985).

Dosarul Penal de la Securitate al lui Gheorghe Ursu, pentru „Propaganda împotriva orânduirii socialiste”, art. 166 CP, dovedea hotărârea lui de „a face ceva” pentru a contribui la înlăturarea dictatorului, „Paranoicul”, cum îl numea în jurnal, pentru a înceta „să ne prostituăm moral și să lingem blidele material sub domnia Nebunului și a Scroafei Teroriste”.

În ciuda amenințărilor la adresa familiei și bătăilor crunte suferite, a regimului – o zi hrană, o zi apă, Ursu a murit demn, refuzând să-și toarne prietenii.

Trei persoane au fost condamnate

Pentru moartea lui Ursu au fost condamnate trei persoane: Marian Clită, fost coleg de carceră, care a recunoscut că l-a bătut, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale a Miliției, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitalei.

Clită a fost condamnat după Revoluţie la 20 de ani de închisoare. După nouă ani, a fost eliberat condiţionat. Se află în arest, în urma unui alt dosar, pentru uciderea unei stewardese. Conform Mediafax, a fost condamnat în 2013 la 14 ani de temniță.

În 2003, Creangă și Stănică au fost condamnați la câte 20 de ani de închisoare pentru instigare la omor calificat. Pedeapsa a fost grațiată la jumătate, conform unui ordin din 1988 al lui Ceaușescu însuși. Creangă a fost eliberat în 2008. Stănică a executat mai puțin de un an, a notat Știrile Pro TV. Din 2003, și-a întrerupt de 17 ori executarea sentinței din motive medicale.

CSAT a decis desecretizarea dosarului de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu (DUI “Udrea”) abia la sfârșitul administraţiei Constantinescu, în mai 2000.

Andrei făcea greva foamei la sediul Grupului de Dialog Social, încercând să redeschidă cauza după un sfert de secol. 

Până la apariția acestei probe, cazul Ursu fusese un „deces în timpul arestului”, omor comis de un deținut de drept comun asupra altui deținut de drept comun. Același răspuns îl dăduseră autoritățile comuniste americanilor, care se interesau de Gheorghe Ursu în timpul arestării sale și după ce a fost asasinat.

Doi securiști, cercetați pentru crime împotriva umanității, achitați

Procurorii militari i-au trimis în judecată, la 1 august 2016, pe Marin Pârvulescu (colonel în rezervă) şi pe Vasile Hodiş (colonel în rezervă), foşti ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări Penale, ambii acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. În octombrie 2019, Pârvulescu și Hodiș au fost achitați, schimbându-li-se încadrarea, în tratamente neomenoase. Decizia magistraților Curții de Apel București nu este definitivă și a fost atacată cu apel la Înalta Curte. Următoarea ședință este pe 3 decembrie.

Andrei Ursu spunea, într-un interviu pentru Newsweek, că decizia de achitare „parcă a fost scrisă de mâna Securității”. „Hodiș a fost colonel al SRI până în 2000. Ar fi fost o premieră să fi fost condamnat și ar fi însemnat un precedent pentru dosarele Brașov și al Revoluției. Cred că aici este miza, au încercat prin toate mijloacele și presupun că au reușit să o influențeze pe judecătoare să-i achite”, detalia, într-un interviu pentru Europa Liberă, Andrei Ursu.

În 2017, foștii ofițeri de Securitate Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu încasau o pensie lunară de 5.091 de lei, respectiv 4.082 de lei.

Ce a fost cu Ceauşescu e total dement, dar, după toate probabilităţile, demenţa va creşte, aşa e jocul, el se crede Dumnezeu.

Fragment datat 29 ianuarie 1983 din jurnalele confiscate de Securitate de la Gheorghe Ursu:

„Nu d-asta a fost Revoluția, să ne mântuim de frică?”

Libertatea: Domnule Andrei Ursu, credeam că sunteți la Chicago și v-am găsit la București, încă în izolare la domiciliu.
Andrei Ursu: Am venit și pentru că nu-mi place ce se întâmplă la Înalta Curte. Sunt îngrijorat pentru că mă lupt cu ei de 30 de ani. Am făcut un memoriu, pentru că, la ultimul termen, nu s-a consemnat tot ce a spus unul dintre martori. Sunt 15 fraze neconsemnate, am cerut ca transcrierea mot-a-mot să fie depusă ca probă la dosar. Am simțit că trebuie să fiu aici, lângă avocați. Pe 3 decembrie va fi următoarea ședință, când vor fi aduși 4 martori.

• „Martorii au declarat că au fost amenințați și în anii 90, dar au avut curaj. N-au negat nimic, au spus cum tata era adus bătut de la interogatorii. Unul dintre subofițerii de supraveghere, Palamariu, a spus chiar la ultima înfățișare: Gheorghe Ursu nu declarase nimic în cursul anchetei. Dacă ar fi recunoscut, ar fi fost în viaţă…”

– Cine sunt „ei”?
– Securitatea! E caz important și nu e din cauza acestor doi securiști, Pârvulescu și Hodiș, ci de un principiu al dominoului. E ca un castel de cărți, cade una, pică toate. N-am de ales în această luptă. Teroarea securistă însemna acest traseu cumplit: arest, bătăi, tortură, dispariție sau spitale psihiatrice. Cazul Ursu n-a fost singular, mii de oameni au suferit și nu s-a știut de ei. S-a lucrat sub acoperirea Miliției, să compromită, să defăimeze. Sub Ceaușescu, scopul a fost să transforme dosarele politice în dosare de drept comun, să apara că dictatorul a avut cât mai puțini opozanți.

– Cum v-ați simțit când ați citit motivarea Curții de Apel, care i-a achitat pe cei doi?
– Sincer? Mi s-a părut că judecătoarea a scris după dictarea Securității, deși, când asculta mărturiile, reacționa, părea că a înțeles. Nu știu dacă o să aflăm vreodată la ce presiune a fost supusă.

– Credeți că ne mai poate fi frică azi, la 30 de ani de la Revoluție?
– Nu-mi pun problema asta, de frică. Și acum să ne mai fie frică? Nu d-asta a fost Revoluția, să ne mântuim de frică?

„Cutremurul, picătura care a umplut paharul”

– Pentru dv., cutremurul are două fețe hâde. Au fost trauma seismului și punctul de plecare al tragediei din familie.
– Cutremurul a fost picătura care a umplut paharul. E posibil, dacă nu venea seismul blestemat, să nu se fi întâmplat tragedia tatei. Practic, a fost torturat și ucis pentru că nu și-a abandonat crezul profesional și nu și-a turnat prietenii.

Nu și-a pierdut conștiința. L-au întrebat obsesiv ce bani a luat de la Europa Liberă. Unul dintre ofițerii de supraveghere, Palamariu, a spus chiar la ultima înfățișare: „Dacă recunoștea, scăpa…”.

– Cum de a scăpat între 1979, când s-au citit scrisorile la Europa Liberă, și 1984?
– N-aveau certitudinea că el a trimis scrisorile. Dar tata era urmărit din 1977. Lucrurile s-au precipitat în 1984, când tata a făcut cerere să plece în SUA, în vizită la Olga, sora mea, emigrată un an mai devreme în America. Urma să plece în primăvară. Probabil că au vrut să mai verifice o dată dacă el a fost cu Europa Liberă. În decembrie, i-au cerut la serviciu să dea jos afișele cu mesaje contra regimului din birou. Până atunci, îl mai lăsau, ziceau că e nebun și să nu iasă urât. Șeful pe linie de Securitate de la institut a primit ordin să i se răscolească prin birou. A pus o desenatoare din birou, care era informatoare, și așa i-au găsit ultimul caiet de jurnal. Când au văzut ce scrie acolo… Imediat, a urmat percheziția la domiciliu, când au fost găsite celelalte 60 de caiete.

„Putea să le dea foc caietelor, dar mi-a zis că «asta e viața mea»”

– Ar fi putut să le facă pierdute…
– N-a vrut să le dea foc. „Asta e viața mea! După ce crapă Ceausescu, o să documentez o carte pe baza acestor caiete”, mi-a zis. Unul dintre motivele arestării era că nu era un jurnal intim, ci unul în vederea publicării. Am salvat doar jurnalul din Grecia, l-am pitit într-un calorifer. N-a vrut să-i zic unde îl ascund, să nu mă expună pe mine. Visul lui era să ajungă cumva să se citească în Congresul al XIII-lea tot ce credea el despre dictator. A încercat să-i convingă pe unii prieteni scriitori, care erau delegați, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu. Credea că putea pătrunde acolo.

– Ce s-a întâmplat cu caietele?
– Au fost probabil distruse, inclusiv cele 811 de file mai grave, pe partea politică. Teza lor, și după Revoluție, a fost că nu era caz politic, ci de drept comun. Aceeași explicație o am și pentru dosarul tatei de urmărire, celebrul dosar „Udrea”. Din 7 volume, doar unul era real. Restul a fost falsificat. De la 2 la 5 e dosarul de la Miliție în 50 de file, 6 exemplare repetate!

• Jurnalul lui Gheorghe Ursu ar fi fost distrus, din el putând fi reconstituite doar câteva file. Colonelul de Securitate Eugen Grigorescu, devenit în anii 90 general SRI, a fost anchetat și judecat pe parcursul a patru ani, între 2001 și 2005, pentru distrugerea, după 1989, a jurnalului. Grigorescu, decedat azi, a fost condamnat la doi ani de detenție.

„Se răsucește în pământ, dacă l-aș lăsa baltă”

– Mai aveți energie să luptați?
– Se răsucește în mormânt tata, dacă l-aș lăsa baltă. Marin Pârvulescu m-a anchetat și pe mine, vă dați seama. L-au torturat până l-au ucis pe Gheorghe Ursu. Tot vechea Securitate l-a ghidonat pe Clită să ia asupra lui crima. Era blatul pregătit!

– N-a dorit Gheorghe Ursu să plece în străinătate?
– După ce a început ancheta, i-am zis: Tată, nu mai e de trăit aici. Dar el niciodată n-a vrut să plece: „E patria mea, limba mea, sunt în largul meu aici, printre prieteni. Dacă e ceva de făcut, aici e de făcut, nu face nimeni nimic. Uite, polonezii mai fac câte ceva…”. A dorit să rămână… Credea că e mai importantă prezența lui în țară. Îmi spunea mereu că nu avea cum să nu demaște decizia criminală a dictatorului de după cutremur, i-ar fi fost rușine de el înșusi dacă retracta scrisoarea sau își turna prietenii.

„Dacă avea o armă, ar fi încercat să-l împuște pe Ceaușescu”

– Care a fost cea mai nebunească idee a tatălui dvs.?
– Deși era de un optimism calculat, am discutat de multe ori despre cum să confecționăm o pușcă din aceea cu lunetă. Era mai mult o glumă, nu aveam noi know-how cum s-o facem, chiar dacă am fi adus piesă cu piesă de peste graniță. Dar cert e că mi-a zis: „Andrei, dacă aș avea una, sigur aș încerca să-l împușc. Mor eu, dar scap 20 de milioane de pacostea asta”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro