Aurel s-a rănit la antebraţ într-un geam şi a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde a intrat în sala de operaţie, de unde a ieşit în comă. Tatăl băiatului susţine că, în timpul intervenţiei chirurgicale, medicilor li s-a terminat tubul de oxigen şi a fost ventilat mecanic timp de 5 minute. Omul crede că atunci a intrat fiul lui în comă, ca apoi, la trei săptămâni după aceea, să moară. În timp ce familia îi acuză pe medici de malpraxis, reprezentanţii spitalului se apără spunând că oxigenul nu avea cum să se termine pentru că e furnizat printr-o staţie centralizată şi că tânărul avea antecedente de astm bronşic.

Urmărește-ne pe Google News