”E din ce în ce mai gravă situaţia în toată ţara şi în toată Europa. Vedem că se merge la 50.000 pe zi în Franţa, la 26.000 în Marea Britanie, 21.000 în Italia, 20.000 în Spania. Sunt evoluţii ale unui val doi, pe care noi îl lipim de valul întâi de la noi. Haideţi să nu ne gândim atât de departe, la sărbători, să ne gândim la următoarea săptămână. După cum ştiţi, noi evaluăm fiecare localitate în parte. Dacă impunem restricţii, le impunem la nivel local”, a spus Tătaru.
Duminică, se va întruni Comitetul Național pentru coordonarea intervenției, în care vor fi impuse și restricții suplimentare, adaptate în funcție de indice la nivelul fiecărui județ sau fiecărei localități.
Teste rapide pentru descongestionarea Unităților de Primiri Urgențe
Tătaru a vorbit şi despre găsirea de soluţii pentru descongestionarea unităţilor de primiri urgenţe din anumite spitale, unde cadrele medicale au spus că nu mai fac faţă la volumul mare de pacienţi, afirmând în acest context că se va apela la metoda testărilor rapide.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare vor fi 43.000 de teste rapide disponibile, iar în săptămâna imediat următoare, 1 milion de teste.
Ministrul Sănătăţii a menţionat că diferenţele mari de infectări între zonele ţării nu au legătură cu numărul de teste.
”Ţin efectiv de transmiterea comunitară. Indiferent câte teste vom face, vom vedea că prezenţa în unităţile de primiri urgenţe, prezenţa în terapiile intensive, prezenţa în secţiile de boli infecţioase vor fi aceleaşi. Aceste cazuri se prezintă la unităţile de primiri urgenţe testate sau netestate. Unităţile de primire sunt cele care trebuie să gestioneze rapid aceste incertitudini”, a explicat ministrul.