„Tatuajul e terapie. Te și doare, dar îți și place”. Cum a arătat Convenția Internațională de Tatuaj de la București

În weekendul 20-22 septembrie, una dintre cele mai mari berării din București a devenit visul pasionaților de tatuaje, găzduind Convenția Internațională de Tatuaje de la București. 

Încă de la intrare, femei și bărbați cu tatuaje care le acoperă fața, gâtul, brațele și picioarele, cu pierce-uri în nas, sprâncene, frunte și buze intră și ies nerăbdători din Berăria H, iar câțiva artiști tatuatori duc înăuntru cutii de toate mărimile.

Odată ce ai intrat și cobori scara ușor spiralată, te întâmpină peste 100 de cabine unde artiștii își pregătesc mașinile de tatuat, acele și tușurile, își decorează cabina sau deja lucrează.

Vizitatorii se plimbă timid printre cabine, își iau ceva de băut de la bar, alții intră în vorbă cu artiștii dezinvolt și își arată entuziasmul față de prezența unor mari nume de pe scena mondială a tatuatorilor: Victor Portugal, Bob Tyrrell, Durb Morrison, Dana Brunson și mulți alții.

Cu o pauză din cauza pandemiei din 2020, Convenția Internațională de Tatuaje de la București (ITCB 2024) a ajuns anul acesta la ediția a 12-a și a adunat în același spațiu peste 150 de artiști recunoscuți național și internațional, dintre care 15 invitați speciali din România, SUA, Spania, Franța și Germania.

Costi Azoiței are 45 de ani, e artist tatuator și creierul din spatele convenției. 

„Nebunia din capul meu”, răspunde Costi râzând la întrebarea despre cum a rezistat timp de 15 ani, într-un spațiu cultural ca România, unde există multă reticență la orice modificare corporală. 

Cu părul blond, creț, strâns într-o coadă la spate, Costi e nedormit de 48 de ore, în ciuda zâmbetului neobosit. Împarte îmbrățișări în toată sala. În 20 de pași e oprit de cinci, șase ori de oameni cărora le răspunde cu răbdare, fie că sunt colegi, invitați, reporteri sau cunoscuți.

La 17 ani a avut prima întâlnire cu conceptul de tatuaje, când s-a și tatuat singur, cum au început, de fapt, mulți alți artiști. „Pentru mine a fost ca o baghetă magică”, povestește Costi, „cum să pui tuș în ac și, odată băgat în piele, tușul rămâne în piele? Asta trebuie să fac și eu”.

Și chiar asta face, de peste 25 de ani. În prezent lucrează la salonul din Drumul Taberei din București, Next Level Tattoos. Fondat în 1999 în Târgu Jiu, 10 ani mai târziu, Costi l-a mutat în Capitală.

Tot în 2009 a pornit și convenția, alături de un prieten de-ai lui, Ovidiu Popârțan, la Sibiu. O convenție modică, spune Costi, cu undeva la 35 de artiști. 

„Am plecat la drum din dorința de a face ceva pentru România”, spune Costi, „și de a arăta țării ăsteia că se poate ridica ștafeta când vine vorba de tatuaje și tatuaje artistice”.

Nu doar că organizează o convenție internațională de tatuaje care concurează cu cele din marile capitale ale lumii, dar Costi a scris istorie pentru România în ceea ne privește industria tatuajelor: în 2006, salonul de tatuaje pe care l-a deschis la începutul anilor 2000 în Târgu Jiu a fost înregistrat oficial ca primul studio de tatuaje românesc, la Convenția Internațională de Tatuaje de la Viena, iar în 2007 a creat și prima revistă online despre tatuaje.

15 ani mai târziu de la prima ediție, fiecare detaliu trece prin mâinile lui, de la fiecare stand din sală, la fiecare artist. „Înainte să fii un artist bun, trebuie să fii un om bun, dacă nu ești un om bun, n-ai cum să fii un artist bun.”

În selecția artiștilor, el povestește că se uită să aducă atât personaje extreme, cum e Black Alien (n.r. – Extraterestrul Negru), cât și artiști de la care tinerii tatuatori din România să aibă ce învăța.

Să vadă că tatuajul nu mai este doar o sirenă și «Maria, te iubesc»”, se pot face opere de artă pe piele.

„Când mă gândesc să invit pe cineva sau ca invitat special, caut să aduc și extremul – vezi pe Black Alien, am avut în trecut pe prietenul Emilio Gonzalez – și urmăresc să aduc și artiști care să aibă ce arăta tinerilor tatuatori din România. Să vadă că tatuajul nu mai este doar o sirenă și «Maria, te iubesc». Se pot face opere de artă pe piele.” 

Pe lângă spectacolul de culori și finețea chirurgicală a execuției, convenția a livrat pe măsură și la capitolul entertainment, cu concerte live și freak shows, precum momentele de „artistic body suspension” ale unor artiști români și ale cuplului Jacob Angel și Monica Tomaino.

„Body suspension” sau suspensiile în cârlige înseamnă atârnarea unei persoane cu ajutorul unor funii prinse de cârlige perforate în piele, deasupra abdomenului sau pe spate. Dacă înainte, ritualul era folosit de triburi nativ americane pentru trecerea băieților de la adolescență la maturitate, astăzi, suspendarea e o practică spirituală din ce în ce mai răspândită ca o modalitate de vindecare prin durere.

Pe lângă deliciul vizual, în fiecare seară dintre cele trei zile de convenție s-au organizat competiții care au premiat cele mai bune lucrări, conform mai multor criterii: cel mai bun tatuaj colorat vindecat, cel mai bun tatuaj black and grey mare și mic, cel mai bun tatuaj asiatic, best new school, best avant-garde, best old school, cea mai bună colaborare, dar și concursuri de strâmbături sau concurs de tatuaje pentru copii (evident, temporare).

Persoane de peste 45 de ani trec pragul saloanelor de tatuaje 

Costi spune că stigma și prejudecățile în ceea ce privește această artă înceapă să scadă, lucru dovedit atât prin această convenție, cât și a creșterii numărului artiștilor tatuatori și a saloanelor. 

Ce mă bucură e că la mine în salon, oamenii peste 45 de ani vin pentru prima dată să-și facă un tatuaj – fie că vin să-și acopere o cicatrice sau au criza lor de 45 sau 50 de ani, ceea ce e un lucru foarte mare. 

Dincolo de munca pe care artiștii o depun în cadrul celor trei zile, convenția e de asemenea și un prilej ca cei din industrie să se reunească sau să lege prietenii. 

„Acum două ediții”, povestește Costi, „plângeau oamenii că trebuie să plece, ar fi vrut să mai existe o zi. Aseară, la hotel – majoritatea sunt cazați în același hotel, se vedeau și își spuneau că nu s-au mai văzut de 10 – 12 – 18 ani. Întreabă orice artist de aici de Convenția  de la București și întreabă de standardul convenției, că deja a ajuns să fie comparată cu cea de la Londra, e dată jos cea din Barcelona”, spune Costi râzând, „au zis că nu vor să mai audă de ea”.

De la „gagica ce tatuează”, la o carieră de 15 ani în industrie

Georgiana Stoian are 38 de ani și locuiește în Dublin, Irlanda. Inițial a plecat pentru șase luni, dar treptat, cele șase luni s-au transformat în 11 ani. 

Tatuează de 15 ani și venit pentru prima dată la convenție ca artist invitat, căci a mai participat la alte ediții ca și vizitator. Pregătirea a însemnat stres, dar și entuziasm. Se bucură că scena industriei din România s-a schimbat și oamenii sunt mai deschiși atât ca abordare, dar și ca prezența femeilor în industrie, ea însăși fiind văzută la început drept o „gagică care tatuează”. 

Stilul Georgianei e dominat de culoare, dar mărturisește că dragostea ei rămâne la black and grey.  

„Nivelul e cel mai ridicat din toți anii”, povestește Georgiana, „și asta mă face să fiu foarte entuziasmată. Sunt foarte mulți artiști internaționali pe care îi urmăresc de mulți ani și am reușit să vorbesc cu câțiva dintre ei”. 

Dincolo de conversațiile inspiraționale, poate fura și mici secrete – de la aparatură, la abordarea stilului. De asemenea, Georgiana spune că astfel de evenimente ajută artiștii să se cunoască între ei, alături de oportunitatea de a merge în vizită și a tatua ca invitat special în alte saloane.

„Nu mai suportam să trăiesc”

Dacă numele Anthony Loffredo nu spune multe, Black Alien întoarce capete, majoritatea vizitatorilor roind în jurul lui.

E tatuat din cap până în picioare, inclusiv pe albul ochilor. Și-a remodelat nasul și urechile externe. Și-a tăiat dinții, micșorându-i, și și-a retezat și limba care, acum e bifurcată. A renunțat la două degete – inelarul și degetul mic – de la mâna stângă. Ambele antebrațe sunt brăzdate, prin interior, de bijuterii montate sub piele.

Anthony are 35 de ani și e unul dintre artiștii speciali invitați de Costi la convenție. Bărbatul și-a început traseul de modificări corporale, cunoscut în industrie drept „body modification”, acum 10 ani, iar primul pas a fost tăierea dinților.

A început acest proces datorită fascinației față de extratereștri și condus de credința că ei există și sunt deja printre noi. 

Pentru prima dată în România, Black Alien spune că adoră convenția și câți artiști a reușit să aducă împreună. Originar din Franța, acum trăiește în Mexic și de doi ani tatuează la un salon de acolo. „Am învățat singur și mă dedic tatuajului, asta învăț să fac.” 

Pentru el, astfel de convenții sunt importante „ca oamenii să-și deschidă mintea. E important ca oamenii să aibă o mentalitate mai deschisă vizavi de tatuaje și body modification.”

Black Alien spune că povestea acestor schimbări corporale e un subiect sensibil, precum religia. 

„Eram copil și nu înțelegeam ce mi se întâmplă, nu mai suportam să trăiesc”, povestește bărbatul. „Mă uitam la lună în fiecare noapte și mă întrebam continuu «ce  e viața, ce înseamnă»? E o temă care m-a atins de când eram mic și s-a tot dezvoltat pe parcurs.”

Unul dintre principiile de bază ale lui Anthony e că fiecare e diferit și suntem liberi că credem ce vrem. „Asta e fundația vieții, ca fiecăruia să-i fie respectat dreptul de a crede ce vrea.”

E conștient că unii oameni sunt reticenți când îl văd, „dar, într-un final, dacă nu înțelegi, e problema ta”, spune bărbatul. „Dar cel mai important e să nu mă atingă niciodată. E o muncă dificilă cu mine însumi și încerc mereu.”

Cel mai important lucru pe care crede că ar trebui să-l învățăm cu toții e că fiecare trebuie se bucure de viață. „Să nu mai dramatizăm fiecare mic impediment”, îndeamnă Anthony. „Viața e nebună și frumoasă. Îți spun asta, dar și eu încă învăț să fac asta.” 

Importanța chimiei relației client – artist

Radu are 30 de ani și se tatuează la Ovidiu de șase ani încoace. E din Focșani, locuiește în București și lucrează în domeniul bancar. Spune că tatuajele nu l-au dezavantajat în muncă. „Tatuajele nu te schimbă profesional, dacă ești un bun profesionist.”

Primul tatuaj – doi trandafiri pe piept alături de mesajul „Go Hard or Go Home”, l-a făcut tot la Ovidiu, în 2018. 

„Nu prea am fost inspirat”, povestește Radu zâmbind, „și acum nu-mi mai place. A încercat să-mi schimbe ideea, dar după ce terminăm proiectul ăsta urmează să-l refacem. Nu-mi place pentru că (n.r. pe braț) am mers pe ideea de realistic black and grey, portrete și personaje, și aici (n.r. pe piept) sunt doi trandafiri cu un scris. Ar merge ceva tot foarte realistic”.

Însă trandafirii nu sunt totuși chiar primul tatuaj. Pe când era adolescent, și-a improvizat o mașină „prison style”, mărturisește Radu – un motoraș cu o coardă de chitară și un ac ascuțit pe curea. Și-a tatuat un punct de mână, pe care îl are și acum. 

Dincolo de profesionalismul de care a dat dovadă Ovidiu, Radu crede că e important să existe chimie între client și artist. 

„Am avut noroc că am găsit un profesionist, care a știut cum să îmbine imaginile. Tu vii cu 40 – 50 de imagini și artistul îți spune cum vine mai bine și tu ai încredere în el, că de-asta l-ai ales.”

Tatuajul – durere și terapie

Ovidiu are 38 de ani și tatuează de 20. Profesional, de peste 10. E pentru prima dată când participă la convenție ca și artist invitat, însă a fost prezent la ultimele șase ediții ca vizitator.

De trei ani locuiește în Iași, după ce a petrecut doi în București și alți 12 în Atena, Grecia. Pe când era în străinătate, cocheta cu ideea de a reveni în România când un prieten i-a propus să lucreze împreună și a acceptat bucuros.

„Stilul meu e black and grey, realistic, să fie cât mai real și să facem o poveste care să lege cu totul, să dea un feeling când îl vezi, nu să fie o simplă poză”, povestește Ovidiu despre stilul și modul în care lucrează. 

Primul tatuaj pe care l-a realizat, acum 20 de ani a fost un șarpe „care a ieșit ca un cățel”, povestește Ovidiu râzând. 

Am încercat să fac un tatuaj unicat pentru fiecare, să-l poarte cu mândrie până când devine pensionar.

Despre evoluția industriei, Ovidiu spune că în ultimele cinci ani industria s-a dezvoltat foarte mult, iar asta ajută pentru că oamenii nu mai fac improvizații acasă, care pot fi riscante pentru clienți. 

Primul lui tatuaj, un clovn, și l-a făcut singur la 14-15 ani, tot cu o mașină improvizată de el însuși. 

„Acum mai bine de 10 ani, tatuajul erau tabu. Acum este văzut ca o formă de artă, se fac și modele mai complexe decât acum 10-15 ani. Și cred că îți oferă un boost de încredere, e terapie – te și doare, dar îți și place.”

„Tatuajul nu înseamnă muncă, este o mare pasiune care întâmplător îmi aduce și resurse”

Mihaela Flueraș are 35 de ani și a participat pentru prima dată ca artist invitat la convenție și era entuziasmată să cunoască tatuatori de calibrul lui Victor Portugal sau Bob Tyrrell. 

Tatuează de cinci ani, iar în prezent lucrează la salonul The Shepherd Ink din București. A absolvit Grafica, la Facultatea de Arte, și a și profesat ca grafician într-o corporație, dar și pe cont propriu.

A descoperit tatuajul ca industrie de la o colegă de birou. „M-am îndrăgostit și m-am hotărât că asta îmi doresc să fac.”

Mihaela povestește că, pentru ea, tatuajul nu înseamnă muncă. „Este o mare pasiune care întâmplător îmi aduce și resurse, trăiesc din asta. Și, în general, înseamnă artă, exprimare liberă, inspirație.”

În prima de convenție lucra la o piesă small, o sculptură cromată. Vrea să participe la categoria de tatuaj colorat mic, dar nu e „ahtiată după premii”, ci e mai degrabă bucuroasă să participe într-un eveniment atât de mare alături de colegi de breaslă.

Spre deosebire de alți artiști tatuatori, Mihaela și-a făcut primul tatuaj la doi ani după ce a început să tatueze profesional – o crizantemă black and grey realizată de Lucian Tătar, un alt artist tatuator renumit în România și peste hotare.

„Am optat pentru o piesă mare din prima și m-am dus să și învăț de la el, că asta e una dintre beneficiile interacțiunii cu oameni din domeniul tău.”

Una dintre cele mai frumoase meserii

Printre personalitățile așteptate cu nerăbdare la convenție și printre invitații speciali se numără și Durb Morrison.

La aproape 52 de ani, Durb a tatuat din adolescență. Are o companie ce furnizează materiale de tatuaje, e organizatorul Hell City Tattoo Fest din SUA și a câștigat nenumărate premii pentru activitatea sa. 

În România a venit pentru a doua oară și e uimit de ce a reușit Costi să facă: de la calitatea artiștilor, la energie și organizare.

„Calibrul execuției tatuajelor e la cel mai înalt nivel”, spune Durb. „Sunt și unul dintre judecătorii de la main stage, deci voi putea să mă uit la tatuaje îndeaproape.”

Durb povestește că peste ani au existat multe prejudecăți și stigmatizare în ceea ce privește industria, dar tatuajul a devenit între timp o formă recunoscută de artă. „Vezi tatuaje la actori, la sportivi și e frumos să vezi că această artă are parte de recunoașterea pe care o merită.”

De asemenea, artistul împărtășește că orice convenție de tatuaje devine și o formă accesibilă pentru oameni de a întâlni în viața reală ce văd doar la televizor. „Convențiile sunt o bună oportunitate pentru oamenii să experimenteze vibe-ul acestei lumi la prima mână, cât de prietenoasă e atmosfera, că totul e o adevărată formă de artă.”

Dincolo de dimensiunea estetică a tatuajelor, Durb mărturisește că, pentru el, tatuajul este una dintre cele mai frumoase arte.

„Pentru că tatuajele chiar schimbă viețile oamenilor: le folosesc în sens cosmetic sau ca să-și acopere cicatrici sau ca modalitate de-a comemora pe cineva drag pe care l-au pierdut.” 

Tatuajele te ajută să te diferențiezi

Gabriela Leca are 27 de ani și tatuează la salonul Dadi Tattoo din București, însă la convenție a participat în postura de client pentru o lucrare realizată de una dintre colegele de la salon, Aria Turbureanu.

Tatuajul Gabrielei e o caracatiță colorată, cu cască de motociclist, una dintre pasiunile fetei. S-a apucat de tatuat acum cinci ani, după ce a participat la un curs și până să se angajeze la Dadi Tattoo a mai avut și alte joburi, însă de când a început aici, a renunțat la celelalte joburi. 

„Nu mi-am găsit în totalitate stilul”, recunoaște Gabriela, „e format cumva din mai multe elemente care să cuprindă și culoare de impact”. Însă, oricum ar arăta, crede că reprezintă ceva cu care te poți diferenția și îți poate accentua personalitatea.

Aria are 29 de ani și s-a apucat de tatuaje tot acum cinci ani, după cursul la care a participat și Gabriela. După două-trei săptămâni de tatuat în propria garsonieră, s-a angajat la salon.

Și ea e pentru prima dată la convenție și pe cât de copleșită e de calibrul artiștilor, pe atât e de entuziasmată să-i cunoască și să învețe de la ei. 

Ca și Mihaela, și ea poartă un tatuaj realizat de Lucian Tătar, care îi acoperă tot spatele. „El tatuează doar black and grey cu un singur ac și o să urc pe scenă diseară la categoria de vindecate, pentru că a reușit să facă ceva foarte tare pe spatele meu.” 

Artistul care a păstrat tradiția tatuatului de acum 120 de ani

Pe o masă dintre primele cabine, un bărbat stă întins, într-o parte, cu piciorul dezgolit, gata să primească în coapsă tușul din ac.

Artistul care își pregătește instrumentele are ochelari de vedere cu ramă rotundă, barbă albă, o șapcă cu cozorocul întors și o lanternă deasupra frunții. 

Dana Brunson are 75 ani și tatuează de 54, învățând meserie de la legende precum D.C. Paul. Zâmbește cu toată fața când se uită la tine, de la ochi până la gura cu dinții îmbrăcați în aur. 

Bărbatul întins pe masă așteaptă ca Dana să înceapă să înțepe definitiv fața lui Iisus pe coapsa lui. 

„M-am mai tatuat la Dana de câteva ori”, povestește bărbatul. „Îmi place iconografia religioasă, mai am un Iisus tatuat pe mână.”

Dana povestește că i-a făcut lucrarea de pe mână la convenția de tatuaje de la Paris. „Mergem la multe convenții pentru că suntem bătrâni”, spune râzând bătrânul.

Cu cât vorbești mai mult cu Dana, cu atât te vrăjește magia poveștilor pe care le împărtășește cu generozitate: a avut ocazia să cunoască mulți dintre artiștii faimoși de prin anii ‘80, majoritatea bătrâni, care au murit în ultimii ani.

„Dar am avut noroc să-i cunosc, ei erau cumva eroii mei”, povestește Dana. „Mulți dintre ei erau adevărate personaje –  cowboys, pirați, și mereu am tras la ei. Am un master în Fine Arts, dar îmi plac mai mult oamenii decât imaginile.”

Vede cum mulți artiști lucrează în liniște sau cu căștile în urechi, însă lui îi place să povestească cu clienții. „Să vorbești cu oamenii te face și pe tine o persoană mai bună și îi face și pe ei, înveți ceva de la fiecare.”

Când meseria devine despre oameni, și nu despre bani

Dana tatuează cu o mașină printre cele inventate la 1900, cu care a învățat de la bun început și e deschis să-și împărtășească cunoștințele tinerilor care își doresc să cunoască practicile tradiționale. 

„Tatuez oameni pentru ocazii fericite și mai puțin fericite”, explică Dana. „Niciodată nu m-am gândit că voi avea și eu o astfel de ocazie nefericită. Uneori e distractiv, alteori îți frânge inima, dar mă face pe mine o persoană mai bună.”

Dana și Dot și-au pierdut fiul acum șapte ani din cauza depresiei. „Dacă pot împărtăși cu tinerii care suferă de depresie prin ce am trecut eu și soția mea din cauza asta, și pot ajuta pe cineva, ăsta e scopul meu”, povestește Dana. „Fiul meu a tatuat 25 de ani, era un mare artist dar … depresia, știi?”

Cu o astfel de durere care nu te părăsește niciodată, Dana spune că duce o viață bună. Plănuiește să-i lase nepotului tot ce au, iar alături de Dot, să continue să vadă lumea și să întâlnească oameni noi. 

„Tot ce poți să iei cu tine sunt amintirile”, împachetează Dana, pe scurt, esența unei vieți bine trăite. „Am o grămadă de căcaturi de care nu am nevoie, dar dacă cunoști oameni mișto, e tot ce-ți vei aminti la sfârșitul vieții.”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro