Locatarii de la parter s-au trezit peste ei cu podeaua vecinilor de la primul etaj, cu mobila lor dar şi cu unul dintre bărbaţii care locuia deasupra, informează Digi24.ro. Speriați din cauza zgomotului asurzitor, oamenii au sunat la 112. Vecinul, care a ajuns cu tot cu planșeu la parter, a fost rănit.
„Tavanul acela s-a înmuiat într-un fel sau altul din cauza pereţilor, că sunt umezi, şi era cineva jos. Bine că s-a întâmplat doar aşa şi acel bătrânel şi-a fracturat un pic mâna. Blocul s-a înclinat în partea cealaltă”, a declarat, pentru sursa citată, Petre Marcel, liderul comunității rome din Lupeni.
Blocurile sociale din Lupeni, precum este și acela în care s-a întâmplat incidentul, sunt vechi de aproape 40 de ani și nu au fost reparate niciodată. Primarul susține că de vină ar fi locatarii.
„Un plafon… efectiv de beton a căzut, în urma faptului că, de-a lungul timpului, oamenii din cartierul respectiv au făcut în aşa fel încât au luat tot fierul de dedesubt, adică cel care stă la etajul unu s-a trezit la un moment dat având doar beton, nemaiavând fierul necesar”, a precizat Lucian Resmeriţă, primarul din Lupeni.
Cele 32 de familii din bloc au fost evacuate şi transportate cu un microbuz în sala de sport a unei şcoli.
Primarul din Lupeni a precizat că două blocuri cu locuințe sociale vor fi reabilitate cu bani de la Guvern. Pentru acest proiect, a obținut o finanțare de cinci milioane de euro. Până când imobilele vor fi renovate, anchetatorii au deschis un dosar penal, in rem, pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și FOTOREPORTAJ/ Pelerinajul la Sfânta Parascheva în imagini. Cu mașina la coadă, cu sufletul plin de smerenie și cu trupul plin de bogăție, selfiuri și rugăciuni
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro