Doar că Singapore, care duce o veritabilă luptă împotriva folosirii automobilelor în oraș, a decis să investească sume importante în transportul în comun și să controleze numărul șoferilor autorizați să circule în spațiul limitat de care dispune acest stat insular prin impunerea unei taxe de 31.000 de euro (50.000 de dolari) pe vehicul, potrivit Agerpres.

A impune fiecărui șofer un „drept de a circula”, care crește costul unei berline de gamă medie la peste 50.000 de euro, s-a dovedit o măsură foarte eficientă în acest oraș-stat din Asia de Sud-Est.

Această obligație de a poseda o licență exorbitantă — Certificate of Entitlement (COE) — este totuși dificil sau chiar imposibil de implementat în alte țări, ea fiind specifică pentru Singapore.

Impunerea taxei COE a fost posibilă în această țară, deoarece populația sa este obișnuită cu o legislație foarte strictă. Companiile mass-media sunt puternic controlate de stat și infracțiunile sunt sever pedepsite, inclusiv fapte care dau dovadă mai degrabă de lipsă de politețe, precum aruncarea unei hârtii pe jos și realizarea unui desen în graffiti pe fațada unei clădiri.

Totuși, acest model unic de licență este tot mai criticat din cauza ambuteiajelor din orele de vârf și a unei creșteri puternice a prețurilor automobilelor, după ce autoritățile au decis „înghețarea” numărului total de vehicule autorizate să circule. La aceste motive de nemulțumire se adaugă și cele generate de sincopele din transportul în comun.

Așadar, în prezent, cumpărarea unei licențe costă aproape 50.000 de dolari Singapore (31.000 de euro), fapt care ridică prețul de cumpărare al unui automobil Toyota Corolla la 114.000 de dolari Singapore (72.000 de euro).

Mașinile pot să ajungă să coste chiar și mai mult de atât, în măsura în care prețul pentru COE variază în funcție de cerere. Astfel, în 2013, licența a atins un nivel maxim de 95.000 de dolari Singapore (60.000 de euro), ridicând prețul aceluiași model de vehicul la 159.000 de dolari Singapore (100.000 de euro) — aproximativ de șase ori mai scump decât prețul din Statele Unite.

Licența este valabilă doi ani, după care trebuie să fie reînnoită. Altfel, mașina va fi scoasă din circulație.

În pofida costului foarte mare pentru o mașină, mulți locuitori din această țară, în care trăiesc numeroși milionari și expatriați foarte bogați, au cel puțin un automobil. Aproximativ 600.000 de vehicule private se află în circulație în arhipelag – un număr ridicat pentru o rețea rutieră limitată.

În plus față de costul licenței, anumite taxe de acces sunt impuse pe anumite drumuri atunci când traficul este dens.

Pentru a atenua aceste măsuri costisitoare, Singapore dispune de o rețea modernă de transport public, conținând linii de metrou, tren și autobuz. Recent, Guvernul a anunțat un plan de 28 de miliarde de dolari Singapore (18 miliarde de euro), pentru a moderniza această rețea și spațiile publice, cu scopul de a-i stimula pe rezidenți să folosească transportul public, biciclete și să meargă pe jos.

De altfel, Singapore a promovat până de curând achiziționarea de automobile electrice, spre deosebire de Hong Kong — centrul financiar rival—, care a privilegiat transportul în comun. Un serviciu de partajare a vehiculelor electrice va fi lansat în decembrie de BlueSG, o filială a grupului francez Bollore.

Alte orașe de mari dimensiuni au adoptat abordări comparabile cu cele din Singapore, pentru a reduce numărul de automobile cu benzină din oraș, precum Londra, grație unui sistem de taxare intraurbană, și Paris, ce impune sistemul circulației alternative în zilele cu poluare atmosferică pronunțată.

Însă experții consideră că este puțin probabil ca instaurarea unei licențe la un preț atât de mare să fie practicată și în alte orașe decât în Singapore, întrucât o astfel de măsură ar fi mult prea riscantă din punct de vedere politic.


CITEȘTE ȘI… Cum a devenit Bucureşti cel mai aglomerat oraş din Europa. Şoferii pierd, în fiecare an, 9 zile din viaţă stând blocaţi în traficul din capitala României


 

Urmărește-ne pe Google News