„Asta nu înseamnă să venim cu impozite noi. Nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la HoReCa, sunt foarte bine cele din acest moment şi duc la o dezvoltare, dar ei şi-au asumat să plătească 1% din cifra de afaceri. Oameni buni, este corect ca şi companiile mari care activează în România să plătească la fel ca şi companiile româneşti, cel puţin 1% din cifra de afaceri”, a declarat vineri Ciolacu, la Brăila, conform News.ro.
Marcel Ciolacu ar trebui să preia funcția de premier de la Nicolae Ciucă, președintele PNL, în luna mai, conform înțelegerii din coaliția de guvernare.
Taxare prea mare pe muncă și prea mică pe capital
„Avem cea mai mare impozitare pe muncă din Europa, 45%. Nu vă aşteptaţi să ne vină rudele înapoi din diaspora cu o impozitare atât de mare pe muncă. Trebuie să găsim echilibrul între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului”, a susținut liderul PSD.
„Numai la dividende, noi avem 8%, în Germania 26%. Nu poţi să scoţi dividende de la propria companie şi pe urmă să împrumuţi propria companie luând dobândă. Lucrurile acestea nu se întâmplă într-un stat normal”, a punctat șeful PSD.
Marcel Ciolacu a mai afirmat la începutul lunii ianuarie că ar trebui scăzută taxarea muncii și crescută impozitarea capitalului.
Taxa de solidaritate revine pe agenda PSD
De asemenea, în data de 19 ianuarie a afirmat că ar trebui o taxă de solidaritate pentru companiile care au făcut profituri-record. România a impus o taxă de solidaritate în domeniul petrolier la finalul anului trecut, transpunând la nivel național o reglementare a Uniunii Europene.
Petrom a anunțat însă că nu va plăti taxa, deoarece nu se încadrează în condiții. Ministerul Finanțelor a cerut lămuriri de la Comisia Europeană.
PSD a mai susținut anterior o taxă de solidaritate, dar atunci, PNL s-a opus.
Urmează băncile?
De asemenea, PSD a implementat în trecut și o taxă pe activele băncilor. Acestea au fost criticate pentru dobânzile mari, inclusiv de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Oficialul afirma în august 2022 că băncile „au sărit calul” cu ROBOR.
Alte țări au taxat suplimentar și băncile, nu doar companiile din energie. Cehia a impus o taxă de 60% pe profiturile marilor companii de energie și ale marilor bănci, conform Wall-Street.ro.