Mihai Neacșu, 40 de ani, lucra ca șofer de taxi într-un oraș din Anglia, dar pandemia l-a făcut să nu mai meargă la lucru, de teamă să nu se îmbolnăvească. Bărbatul și-a cumpărat o casă  acolo, pentru care are de plătit rate timp de 35 de ani, și spune că acesta este un moment important în viața sa, în care trebuie să decidă dacă vrea să trăiască în România sau în Anglia. 

În ce constă ajutorul oferit de statul englez?

Schema permite solicitarea unei subvenții impozabile, de 80% din profiturile lunare medii obținute, plătită într-o singură tranșă de maximum 7.500 de lire. Aceasta este o schemă temporară, pe perioada pandemiei, dar poate fi extinsă, potrivit datelor oficiale.

***

– În ce domeniu lucrați?
– Lucrez la o firmă de taxi. Au vreo 600 de mașini, din care suntem vreo 200 de români. Din 200 de români, toți cei care și-au încheiat anii financiari corect, adică să fi depus declarațiile pe venit, toți au primit bani. Cel mai puțin a primit 1.800 de lire. Cum să vă spun, atât de simplu, eu chiar nu am crezut că o să fie chiar așa.

Licența de șofer de taxi a lui Mihai Neacșu

– Cum ați aflat de posibilitatea asta?
– De pe “români în Anglia”, “români în Norwich”, avem mai multe grupuri (n.r. pe Facebook) și noi ne dăm mesaje unii altora.

– În perioada asta ați putut efectua curse?
– Nu. Adică puteam să lucrez, dar nu am vrut, mi-a fost teamă. Am zis – decât să stau în spital sau, știu eu, mai rău, mai bine stau degeaba. Știam că o să ne ajute statul, dar nu știam că o să fie chiar atât de simplu și chiar atât de prompt.

– Ce sumă ați primit dv. și ce obligații aveți?
– Am primit 4.800 de lire impozabil, adică pentru care o să plătesc taxe.

– Și nu are nicio legătură cu angajatorul dv.?
– Nu, eu am un fel de PFA (n.r. persoană fizică autorizată), self-employed (n.r. liber profesionist) se numește. 

– Cei de la firmă au fost de acord ca dumneavoastră să nu lucrați în perioada asta?
– Da, pentru că ei ne-au recomandat alte firme. Nu ne-au dat afară, dar au spus – uite, puteți să lucrați în alt domeniu, ăsta, ăsta și ăsta.

Eu am luat în mașină acum vreo două luni un om care tușea și am spus atunci – eu nu mai lucrez orice ar fi, plec în România. Am prins ultimul avion înainte de Paști, cu 14 zile, așa mi-am calculat. În schimb, în România am foarte multe greutăți. Am o firmă de transport din 2009, dar e destul de greu. 

Nu vreau să spun acum, dar viața e mai ușoară acolo.

Mihai Neacșu:

– De cât timp ați plecat?
– De cinci ani. Am plecat cu familia și, din păcate, copilul nu s-a adaptat acolo. Am făcut greșeala și nu l-am dat la o școală privată, ci la una de stat. O școală foarte bună, părerea mea, dar sunt totuși un pic rasiști copiii englezilor, se comportă cum aud în familie. Erau un pic rasiști cu ăsta mic al meu (n.r. are 6 ani) și după trei luni l-am adus înapoi în România.

Eu îmi vândusem casa din România și îmi cumpărasem acolo. Acum încerc s-o vând acolo și să vin înapoi. Important e să am de lucru aici.

Mihai Neacșu:

Licența de șofer de taxi a lui Mihai Neacșu

– Nu trebuia să fiți pe teritoriul Angliei ca să primiți banii ăștia?
– Nu, trebuie să îmi închei anul financiar pe 2020-2021, adică va trebui să declar banii ăștia și să plătesc impozit pe ei, ceea ce o să fac. 

– Care a fost demersul pentru a obține subvenția?
– Eu mi-am luat un contabil român care mă ajută. Ajutorul era de două feluri – unele pentru business și unele pentru self-employed. Așa e legislația la ei, deci nu vine niciun control. Pur și simplu, declari tu venitul și profitul, iar ajutorul dat de Guvern pentru cei afectați de coronavirus există. Chiar au fost afectați mulți.

Azi dimineață am aplicat și eu. M-au programat la ora 8,  la ora 8:01 am completat online totul. Ei au făcut calculul și au spus că îmi vor vira banii în șase zile lucrătoare.

Mihai Neacșu:

-Totul online?
-Da, totul e online, mi-am făcut un cont și am completat cu datele mele, data nașterii, numărul de asigurări sociale, tot. Precizează că dacă e ceva greșit sau eu nu am fost afectat de coronavirus, ei vor recupera banii și chiar îi recuperează, dar eu îndeplinesc toate condițiile. Pe Facebook, astăzi toți colegii mei erau fericiți că vor lua banii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News