Miercuri, 27 februarie 2019, la sediul Ministerului Transporturilor, a avut loc întâlnirea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, și Viceprim-Ministrul, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu cu reprezentanții Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – COTAR.

Astfel, s-a convenit ca vineri, 1 martie 2019, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), să fie publicat anunțul referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la proiectul de act normativ de modificare a Legii taximetriei nr. 38/2003.

După parcurgerea etapelor de avizare interministerială, proiectul de act normativ va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. În cadrul discuțiilor cei doi demnitari și-au manifestat întreaga deschidere pentru rezolvarea problemelor semnalate de către partenerii sociali.

„Sunt un om de cuvânt, dar totodată nu voi face rabat de la respectarea prevederilor legale referitoare la procedurile ce trebuie respectate în ceea ce privește elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative. În cel mai scurt timp, proiectul de modificare a Legii nr. 38/2003, va fi postat pe site-ul MDRAP și vor inițiate toate demersurile legale pentru promovarea acestuia”, a declarat Viceprim-Ministrul, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu.

„Cred cu tărie că cea mai bună cale este dialogul și sunt absolut sigur că la toate problemele ridicate de dumneavoastră vom identifica rapid cele mai bune soluții, conform prevederilor legale. Dar, totodată, vă solicit, în calitatea dumneavoastră de reprezentanți ai patronatului din transportul rutier, ca firmele din acest domeniu să asigure nivelul corespunzător de siguranță și confort pentru pasageri”, a precizat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Mii de taximetriști au protestat în fața Guvernului, pe 13 februarie, reclamând lipsa de reacţie a Guvernului faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Iată care a fost reacția Uber, atunci, după protestul taximetriștilor: „Susținem reglementarea serviciilor de transport alternativ”

FOTO – Vlad Chirea


Citește și… Mircea Baniciu ține concerte în sufragerie. Primește 20 de spectatori și fiecare plătește 200 de lei pe bilet


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI