Potrivit unui comunicat al organizațiilor sindicale ale taximetriștilor, în ultima perioadă au fost avizate „nejustificat şi ilegal scăderi ale tarifelor de distanţă”, din cauza cărora majoritatea gestionarilor de autorizaţii taxi se confruntă acum, cu imposibilităţi de plată a taxelor aferente desfăşurării activităţii.
„S-a permis altor taximetre neautorizate de către PMB, să funcţioneze pe raza municipiului Bucureşti cu toate că prevederile legii în vigoare interzice acest lucru, punându-se astfel în pericol situaţia economică a transportatorilor bucureşteni cărora nu le sunt protejate investiţiile şi nici nu se pot bucura de un cadru concurenţial loial”, se menţionează în document.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate