Cei care nu aduc venituri pentru hoteluri și apartamentele de vacanță vor trebui „să susțină financiar orașul”.

Scopul este de a se asigura că oaspeții stau mai mult timp în stațiunea de schi din Alpii elvețieni, au decis autoritățile locale și reprezentanți HoReCa, într-o întâlnire de lucru.

Cei 13 euro în discuție corespund taxei de vizitator pentru oaspeții care au doar 2 nopți de cazare în Zermatt. Perioadele de cazare mai lungi nu sunt supuse deciziei. Facturarea se va face printr-o aplicație.

Fondul de sustenabilitate al municipalității va beneficia de banii strânși. Denumirea planificată a taxei este, prin urmare, „Green Day”.

Orașul Zermatt se află la capătul sudic al Văii Mattertal, înconjurat de munții înalți ai Alpilor Penini, inclusiv Monte Rosa, cu Dufourspitze, 4.634 de metri altitudine, cel mai înalt vârf din Elveția.

Vor exista excepții pentru furnizori și meșteșugari. Persoanele care vizitează o cunoștință în Zermatt vor fi, de asemenea, scutite de taxă.

Cercetările SRF arată că perceperea unei astfel de taxe este în prezent în curs de clarificare din punct de vedere juridic.

Din cauză că prea mulți turiști „populează” pitorescul sat montan elvețian Lauterbrunnen, cantonul Berna, și fac prea multe selfie-uri, autoritățile se gândesc să introducă o taxă de intrare, între 5 și 10 franci elvețieni (10,65 euro) pentru cei care vin cu mașinile.

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI