Cei care nu aduc venituri pentru hoteluri și apartamentele de vacanță vor trebui „să susțină financiar orașul”.

Scopul este de a se asigura că oaspeții stau mai mult timp în stațiunea de schi din Alpii elvețieni, au decis autoritățile locale și reprezentanți HoReCa, într-o întâlnire de lucru.

Cei 13 euro în discuție corespund taxei de vizitator pentru oaspeții care au doar 2 nopți de cazare în Zermatt. Perioadele de cazare mai lungi nu sunt supuse deciziei. Facturarea se va face printr-o aplicație.

Fondul de sustenabilitate al municipalității va beneficia de banii strânși. Denumirea planificată a taxei este, prin urmare, „Green Day”.

Orașul Zermatt se află la capătul sudic al Văii Mattertal, înconjurat de munții înalți ai Alpilor Penini, inclusiv Monte Rosa, cu Dufourspitze, 4.634 de metri altitudine, cel mai înalt vârf din Elveția.

Vor exista excepții pentru furnizori și meșteșugari. Persoanele care vizitează o cunoștință în Zermatt vor fi, de asemenea, scutite de taxă.

Cercetările SRF arată că perceperea unei astfel de taxe este în prezent în curs de clarificare din punct de vedere juridic.

Din cauză că prea mulți turiști „populează” pitorescul sat montan elvețian Lauterbrunnen, cantonul Berna, și fac prea multe selfie-uri, autoritățile se gândesc să introducă o taxă de intrare, între 5 și 10 franci elvețieni (10,65 euro) pentru cei care vin cu mașinile.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News