BUCUREŞTI: Astăzi, între orele 15.00 – 22.00, Parcul Lumea Copiilor va găzdui “Festivalul Ambasadelor”. Vor participa 50 de ambasade ale ţărilor cu misiuni diplomatice în România, iar fiecare ţară va prezenta elemente specifice ale culturii tradiţionale, prin programe artistice – cântec şi dans tradiţional, prezentare de costume populare, expoziţii de artă şi artizanat. Nu vor lipsi produsele specifice bucătăriei fiecărei ţări.
Astăzi, începând cu orele 16.00, are loc cea de-a şasea ediţie a “AeroNautic Show 2015 – Lacul Morii Bucureşti”. Veţi putea asista la exerciţii executate de Iacării Acrobaţi, de Jurgid Kairys, acrobaţii cu JetSki, prezentare ambarcaţiuni cu vele şi zboruri de prezentare ale elicopterelor Puma. Scafandrii de la ISU vor face şi ei demonstraţii.
Pe Aerodromul Clinceni are loc cea de-a 7-a ediţie a Cupei “Mihai Dobre Ţone” la precizia aterizării cu avioane ultrauşoare şi motodeltaplane. În cadrul concursului îşi vor măsura măiestria 40 de sportivi din Braşov, Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Ploieşti. Zborurile vor începe la ora 10.00.
Târgul Anticarilor, organizat de Primăria Sectorului 2, are loc astăzi şi mâine în Parcul Obor. Anticari renumiţi din toată ţara expun spre vânzare obiecte inedite. Nu vor lipsi maşinile de epocă, cele care astăzi, de la ora 11.00, vor face un raliu în zonă.
Mâine, Orchestra de Estradă “AngelyS” va susţine un spectacol, începând cu orele 19.00, la scena amfiteatru din Parcul Drumul Taberei. Artistul de hip-hop Yasiin Bey, cunoscut şi sub numele de Mos Def, va concerta în premieră în România, mâine, la cea de-a doua ediţie a Creative Fest, organizat de Primăria Bucureşti, în Parcul Izvor din Capitală. Intrarea e liberă.
BISTRIŢA- NĂSĂUD: Trei zile de poveste pentru cei mici în acest weekend, la Valea Străjii, Bistriţa-Năsăud! Jocuri, spiriduşi, poveşti, lecţii de confecţionat sperietori numai bune de alungat vampirii, concursuri de tras cu arcul, meşteşuguri tradiţionale şi spectacole – de asta se vor bucura cei care vor participa weekendul acesta la “Festivalul Usturoiului”.
BRAŞOV: S-a dat cep la bere, la Oktoberfest! Distracţia a început deja la Braşov, unde timp de 10 zile localnicii şi turiştii vor participa la cea de-a şaptea ediţie a Oktoberfest, cea mai amplă manifestare de acest gen din ţara noastră. Până în 13 septembrie, braşovenii şi turiştii vor avea parte de multă bere, de preparate tradiţionale bavareze, dar şi de numeroase concursuri. Festivalul se va desfăşura, ca în fiecare an, pe arena Liceului Sportiv, unde a fost amenajat un cort de 3.800 metri pătraţi, cu o capacitate de 5.000 de persoane la mese, cărora li se pot adăuga alte 5.000 de persoane în afara cortului, în spaţiile special amenajate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI