Comisarul de poliție Mihail Dinică obișnuia să folosească bâta de baseball în timpul anchetelor. Așa au stabilit pe 23 august magistrații de la Judecătoria Sectorului 4, care au avut pe masă un dosar voluminos pe numele fostului șef al Secției de Poliție numărul 26 din Capitală.
Mihail Dinică a fost găsit vinovat pentru purtare abuzivă în toate cele șase cazuri pentru care a fost trimis în fața instanței. „Dincolo de orice dubiu”, au consemnat judecătorii în motivarea sentinței. Decizia nu este definitivă.
Bătăi cu bâta de baseball, pumni și picioare. Minori luați la palme, înjurați și umiliți. De cele mai multe ori, faptele s-au petrecut în prezența altor colegi polițiști, care au încercat ulterior să-i inducă în eroare pe anchetatori.
Toate violențele s-au petrecut în 2017, la sediul Secției 26, situată pe Bulevardul Metalurgiei din Sectorul 4. La acea vreme, Mihail Dinică era șeful secției.
Astăzi, comisarul de poliție activează cu atribuții reduse la Poliția Sectorului 1 din Capitală. El neagă toate faptele și speră să i se facă dreptate în apel. Mihail Dinică susține că totul i se trage de la faptul că s-a pus cu Clanul Sportivilor.
În toată activitatea mea de polițist nu am ce să-mi reproșez pentru că am aplicat legea. De aia am devenit un ghimpe pentru grupările infracționale care au ajuns să stăpânească inclusiv mediul politic, inclusiv administrațiile publice, de aceea s-a ajuns la situația asta.
Mihail Dinică:
Cu bâta de baseball pe umăr
În 23 februarie 2017, după ce a fost anchetat de polițiști, Răveanu Cornel a ajuns la spital. El i-a povestit doctorului că șeful secției de poliție l-a lovit cu o bâtă de baseball „în zona ficatului, în spate și peste tălpi”. Medicul MAI a întocmit o notă „privind constatarea mărcilor traumatice” și a sesizat mai departe.
În anchetă, Răveanu Cornel povestește că în timp de era anchetat de alți polițiști, sub acuzația de act sexual cu un minor, în birou a intrat, la un moment dat, șeful Secției 26.
Îmbrăcat în civil, Mihail Dinică avea pe umeri „o bâtă de baseball de culoare crem pe care o ținea cu mâinile la ceafă”. Au urmat înjurături, amenințări și lovituri. Cu palmele, cu pumnii și cu bâta de baseball, notează magistrații.
Persoana vătămată a declarat că inculpatul l-a lovit cu bâta de baseball, pe spate, în zona stomacului și ficatului, iar ca urmare a loviturilor, cădea pe jos de durere și era ridicat de ceilalți polițiști și inculpatul i-a spus unuia dintre polițiști să ia un scaun și i-a spus părții civile să stea în genunchi pe scaun, timp în care l-a lovit, în mod repetat, cu bâta, peste tălpi, până când, potrivit susținerilor părții civile, a fost în pragul leșinului din cauza durerii.
Motivare instanță:
Ceilalți polițiști nu l-au lovit, doar „îl ridicau și îl așezau pe scaun în aceeași poziție, pentru ca inculpatul să îl lovească în continuare”.
În fața anchetatorilor, polițiștii sunt loviți de amnezie. Inclusiv polițistul care l-a audiat oficial pe Răveanu Cornel a negat inițial că s-ar fi ocupat de acest caz. După ce a fost identificat de victimă, el a recunoscut, dar în ziua în care era convocat la testul cu poligraful nu s-a prezentat.
- Alături de alți inculpați, Răveanu Cornel a fost trimis în judecată, pe 13 august 2021, sub acuzarea de act sexual cu un minor. Dosarul se judecă la Judecătoria Sectorului 4.
Două victime într-o zi
În aceeași zi, 23 februarie 2017, o alta audiere în același dosar în care era cercetat Răveanu, o altă sesiune de pumni și picioare.
„Instanța reține că potrivit declarațiilor părții civile C. L. N., audiat în faza de urmărire penală și în mod nemijlocit de către instanță în faza de judecată, acesta a declarat că în biroul în care se afla, a intrat un bărbat înalt, cu chelie și cioc, care nici mai mult nici mai puțin, l-a întrebat: «Cine, p…a mea, ești tu?». Iar pentru că reclamantul a îndrăznit să îl întrebe cine este el, i-a aplicat lovituri cu piciorul și cu pumnul, după care a ieșit din birou și a revenit la scurt timp având asupra sa o bâtă de baseball, spunându-i lui C. L. N. că «va rupe bâta pe el dacă nu declară cum i se spune», întrucât bărbatul respectiv «avea multă treabă și nu își putea permite să piardă timpul».” , au notat judecătorii în motivarea sentinței.
Partea civilă a mai menționat că i s-a cerut inclusiv să se dezbrace în pielea goală, lucru pe care l-a refuzat și care a atras noi corecții fizice, aplicate de aceeași persoană, fiind lovit în spate, pe corp și în zona feței, până când, de frică, a urinat pe el. Concomitent, partea civilă a declarat că a început să țipe, iar violențele fizice au încetat doar în momentul în care le-a spus agresorului și colegilor lui, care asistau indiferenți, că nu mai suportă și se va arunca pe fereastră.
Motivare sentință:
De 34 de ori este menționată bâta de baseball în motivarea sentinței.
Minori bătuți, înjurați și umiliți
În două dintre capetele de acuzare, comisarul de poliție este acuzat că a lovit doi minori. Unul chiar pe culoarele secției de poliție.
Este vorba despre un minor instituționalizat, iar faptele s-au petrecut pe 10 mai 2017. Nemulțumit că tânărul nu venise singur la secție, ci a trebuit să trimită doi polițiști să-l aducă, comisarul „l-a lovit puternic cu palmele după ceafă, în cap și peste urechi”.
Ulterior, partea civilă a fost dusă într-un birou în care se aflau mai mulți polițiști îmbrăcați civil, între aceștia aflându-se și o femeie, unde inculpatul Mihail D. a continuat să îl lovească cu palmele în aceleași zone menționate, i-a adresat injurii, l-a lovit cu pumnul în zona pieptului și i-a aplicat o lovitură cu piciorul în tibie, fără ca vreunul din cei prezenți să intervină.
Motivare sentință:
Biroul comisarului este pus sub ascultare
Adolescentul este bătut pe hol. O singură persoană ia atitudine, care se prezentase la secție fiind sub control judiciar. Îl întreabă pe comisarul Dinică de ce îl lovește pe minor și este pus la punct imediat de alt polițist: „Nu te băga, nu e treaba ta”.
Martorul nu se lasă impresionat. O avertizează pe însoțitoarea minorului, depune plângere la Poliție și sesizează Protecția Copilului.
- Cel care a luat atitudine este doctorul nigerian Oviarobo Osagie Enabulele Hope, stabilit în România, și care era cercetat la momentul respectiv într-un dosar pentru tentativă de omor. Între timp, a fost condamnat și ispășește o pedeapsă în închisoare.
Lucrurile se accelerează, se declanșează o anchetă, iar Direcția Generală Anticorupție din MAI decide să instaleze tehnică audio-video în biroul comandantului Secției 26.
Palme și plânsete în hohote
Pe baza înregistrărilor a mai fost identificată o victimă minoră. Faptele s-au întâmplat pe 16 octombrie 2017, tot în biroul comisarului Mihail Dinică.
Minora plecase dintr-un centru de plasament și fusese găsită la prietenul acesteia. Instanța reține că „inculpatul Mihail Dinică are un comportament violent, agresând-o de mai multe ori pe minoră, aspect care rezultă din zgomotele, repetate, specifice aplicării de lovituri cu palmele, plânsetele în hohote și tânguielile minorei”.
Pe lângă lovituri, minora este înjurată și umilită. Comisarul de poliție avea în fața sa o fată în vârstă de 15 ani.
„Pe parcursul aplicării loviturilor, în mod repetat, inculpatul Mihail Dinică țipă la minoră și îi adresează cuvinte jignitoare (nesimțită, cioară proastă/borâtă, târfă ordinară, nenorocită etc), o înjură…, o amenință (dacă mai pleci din centru te leg de un calorifer; te joc în picioare zdreanță ordinară; dacă-ți dau una te scot prin geamurile astea; vă bag pe toți la pușcărie etc).”
Motivare sentință:
În timpul anchetei, tânăra confirmă că a fost agresată de polițist. Ulterior, în fața instanței, a revenit asupra declarațiilor. Judecătorii au considerat însă că nu există dubii în ceea ce privește faptele imputate comisarului de poliție.
Încă un tânăr bătut: „Te joc în picioare”
Pe măsură ce trece timpul, probele împotriva polițistului continuă să se acumuleze. În data de 2 noiembrie 2017 în biroul comisarului ajunge un tânăr de 26 de ani. El este cercetat într-un dosar de furt – produse alimentare în valoare de 140 de lei de la Kaufland.
Modul în care a decurs discuția este consemnat sub formă de dialog în motivarea instanței.
„Mihail Dinică: Bă băga-mi-aș … , a câta oară e când te prindem noi, numai la secția asta? Te întreb și eu așa, ia spune?
Interlocutor: De mai multe ori, șefu!
Mihail Dinică: Așa, de ce? (pe fundal se aude un zgomot de lovitură, un zgomot de palmă) Zi băga-mi-aș … zi!
Interlocutor: De foame, șefu! (…)
Mihail Dinică: O dată…Ridică-te în picioare, că te joc în picioare, f…-ți …! Dacă te mai prind pe raza secției 26, o singură dată… (zgomot de palmă pe fundal)… o singură dată dacă te mai prind…
Interlocutor: Da! gemete de durere.
Mihail Dinică: …pe lângă că te bat de o să vomiți si sânge pe gură, (din nou, mai multe zgomote de palme), și pe cur și pe toate alea, (înjurături, n.r.), o să te saturi de pușcărie!
Interlocutor (adresându-se unui alt polițist prezent): Am și eu nevoie de puțină apă!
Polițist: Hai că te duc eu acum la baie. Bagă capul în wc și trage apa, ca să ai apă!”.
Sentința: 2 ani și 6 luni cu suspendare
Comisarul Mihail Dinică s-a prevalat de dreptul la tăcere atât în faza urmăririi penale, cât și în debutul fazei de judecată. Ulterior, el a revenit și și-a pledat nevinovăția în fața instanței.
Judecătorii l-au găsit vinovat pentru toate cele șase capete de acuzare și l-au condamnat, pe 23 august 2021, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.
„Este de neacceptat comportamentul agresiv al inculpatului care, în calitate de reprezentant al statului, și-a depășit în mod abuziv atribuțiile de serviciu și a recurs la exercitarea de violențe fizice asupra unor persoane vulnerabile. (…) Este inadmisibil cum tocmai un organ de poliție care trebuie să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile să se transforme în agresor”.
Motivare instanță:
Comisarul Mihail Dinică: „Toate sunt niște invenții”
Contactat de Libertatea, fostul șef al Secției 26 neagă toate acuzațiile. Nu a bătut niciodată cu bâta de baseball, nu a lovit minori, iar înregistrarile de la dosar „sunt trunchiate, scoase din context”.
„Eu știu cum sună acuzațiile astea și cum sunt văzute, dar lucrurile nu sunt chiar așa cum par. Nu sunt deloc așa”, spune comisarul Mihail Dinică, care din 2018 activează cu atribuții limitate la Poliția Sectorului 1 din Capitală.
El crede că totul i se trage de la faptul că s-a opus Clanului Sportivilor.
Este mâna Clanului Sportivilor. Am fost dușman deschis vizavi de activitățile lor infracționale. Eu înainte am fost șeful serviciului investigațiilor criminale de la Sectorul 4 aproape 10 ani. Timp în care m-am ocupat de grupările lor și le-am stricat multe combinații și pentru că nu am făcut niciun fel de cumetrii cu ei. Am aplicat strict legea, când au greșit i-am luat și i-am băgat la pușcărie. Au încercat prin fel și fel de metode să mă înlăture.
Mihail Dinică:
Comisarul speră ca la finalul procesului să rămână în Poliție. Pentru asta el trebuie să obțină achitarea.
„Doresc să rămân în Poliție pentru că meseria mi-am ales-o din plăcere. Mi-am dorit întotdeauna să mă fac polițist, mi-am urmărit visul și mi l-am atins. Din 1992 sunt în sistem, am făcut liceul de poliție și Academia de Poliție. Sunt specialist pe judiciar de când am ieșit polițist, în 1999. Dacă v-aș da așa un sumar al dosarelor, al faptelor și al grupărilor destructurate cât am activat la serviciul de investigații criminale Sector 4…”, a explicat Mihail Dinică.