„Te iubesc mult. O sticlă de acid ți-o torn în cap”. Povestea unei românce care s-a mutat în trei țări ca să scape de teroarea fostului partener 

• „Am încredere în tine că ești cuminte acum vezi tu eu atât te rog nu fă ceva greșit să te combini cu careva te iubesc mult”.
• „Începem. Eu nu renunț la tine. Am greșit cu tine și îmi pare rău dar te iubesc prea mult și te voi respecta și te voi face fericită”.
• „Jigodio ce ești îți voi face tot răul de pe lume și voi începe cu casa ta”.
• „Răspunde că te omor”.
• „O sticlă de acid ți-o torn în cap să nu mai ai figurile alea”.

Acestea sunt câteva dintre miile de mesajele pe care Elena*, le-a primit de la fostul ei partener.

„Mă amenința pe Messenger. Am lăsat la procuratură trei telefoane unde mă suna cel puțin de 200, 300 de ori pe zi. De mesaje nici măcar nu mai țineam cont. Aveam trei telefoane unde se alterna între te iubesc, te omor, te iubesc, te omor”, povestește femeia, în vârstă de 47 de ani. 

Elena e un pseudonim. „Prefer să nu dau nume, pentru că în momentul de față tatăl copiilor nu știe unde locuim”, explică aceasta. 

Ca să scape de el, femeia s-a mutat din Italia, unde a locuit mai mult de 15 ani, în Spania. 

„Trebuia să plec undeva unde știam că mă protejează statul. M-am gândit la o țară unde există protecție. Sub nicio formă România, unde nu m-aș fi simțit protejată”, precizează aceasta.

Recomandări

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Adevăratul calvar

În 2012, partenerul ei și tatăl celor doi copii, și el român, a sechestrat-o pe Elena în locuința ei din Italia, alături de copii, ca să se răzbune că aceasta îi făcuse o primă plângere la poliție.

„Copiii nu au mers la grădiniță, eu nu am mers la muncă și fosta mea șefă a sunat la carabinieri. Au venit. Și după acest episod a început adevăratul calvar”, povestește femeia.

Bărbatul a început să o caute obsesiv și să o urmărească peste tot. Dimineața o aștepta în fața blocului, seara era în fața locului ei de muncă. O suna de sute de ori pe zi. Dacă își închidea telefonul, venea în fața casei ei. A primit ordin de restricție, pe care l-a încălcat. Singura apărare a Elenei era să sune la poliție, „am și uitat de câte ori”, povestește femeia. 

„Carabinierii veneau în 5-10 minute. Și atunci el dispărea. Spunea că vrea să își vadă copiii”, explică femeia. 

Recomandări

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

„Nu avea voie să se apropie de mine, dar avea voie să vadă copiii, iar lucrurile astea se băteau cap în cap. Era o chestie foarte stranie și nici ei (autoritățile italiene, n.r.) nu aveau instrumentele la momentul ăla foarte bine puse la punct. Ulterior le-au pus la punct”, completează aceasta.

Mesajele de la fostul partener alternau între amenințări cu moartea și declarații de iubire.

„Inițial eram foarte bulversată, dar ulterior nu, pentru că nu ai cum să iubești și să faci rău”, explică ea. 

Teama că nu ești protejat

Spune că polițiștii italieni nu i-au reproșat niciodată că i-a sunat de prea multe ori, iar asta a fost esențial ca să își depășească frica. 

„În general, totul pleacă de la frică, pentru că nu ești protejat”, explică femeia. „Tu denunți, dar apoi te duci acasă și stai cu el. Asta este frica. Și când stai cu el în casă nu îți dai niciodată seama ce poate să-ți facă. Este foarte riscant”.

Când a făcut primul denunț, polițiștii i-au spus de Telefono Rosa, o asociație înființată în 1988, care oferă sprijin victimelor violenței de gen, inclusiv asistență juridică și consiliere psihologică.

Sprijinul psihologic primit a fost esențial, pentru că se simțea pierdută și confuză.

„În momentele alea nu știi faci bine sau faci rău. El atât încerca să te streseze, încât nu mai știai sigur ce e bine, ce e rău. Nici măcar când m-am dus să vorbesc cu procurorul nu am putut, pentru că mă suna atât de des (fostul partener, n.r.), încât a zis că nu pot să discut cu dumneavoastră, veniți într-o altă zi. Eram într-un stres continuu, efectiv nu știam ce să fac”, își amintește Elena. 

Fără să te uiți în stânga și-n dreapta

În cele din urmă, fostul ei partener a fost condamnat la trei ani de închisoare în Italia, pentru că îi sechestrase pe ea și pe cei doi copii ai lor. 

„În momentul în care a fost închis a fost ziua în care am putut să merg pe stradă fără să mă uit în stânga și în dreapta”, spune Elena.

Dar pacea a fost temporară. Când s-a apropiat momentul ca acesta să iasă din închisoare, frica s-a instalat din nou. 

„Creierul începe să lucreze și îți zici, după ce am trecut doi ani de liniște și libertate, mă reîntorc la acea viață? Nu, trebuie să faci ceva. Și atunci cauți soluții”, povestește aceasta. 

Soluția găsită de ea a fost să renunțe la tot ce a construit în Italia, unde locuise mai mult de 15 ani și avea un loc de muncă, propria casă, prieteni și familie, și să se mute în altă țară, departe de fostul partener. 

A ales Spania, o țară în care legea le garantează femeilor care suferă violență din partea partenerilor dreptul la asistență juridică gratuită, precum și „dreptul la asistență socială integrată”, inclusiv servicii de consiliere psihologică.

Centrul care încearcă să le salveze pe victimele violenței

Mariló Damián Muñoz are 58 de ani. Lucrează de 20 de ani ca educatoare într-un centru de urgență din Cordoba, regiunea Andaluzia, destinat femeilor și minorilor victime ale violenței de gen. 

În centrul unde lucrează Mariló vin multe femei născute în România. Cele care sunt ajunse de puțin timp în Spania nu știu limba foarte bine, așa că centrul apelează la serviciile unui traducător. 

Odată ajunse în centru, persoanele beneficiază de asistență juridică și socială și de consiliere psihologică, pe lângă cazare și masă, și au la dispoziție până la 30 de zile ca să decidă dacă depun sau nu o plângere la poliție. Dacă fac plângerea, sunt mutate într-un centru din alt oraș, ca să nu poată fi găsite de agresor. E o măsură luată pentru siguranța lor. 

Unele dintre femeile care trec prin astfel de abuzuri nu conștientizează multă vreme că sunt victimele violenței, explică Mariló. Abuzul face parte din rutina vieții lor. În momentul în care se trezesc dimineața, își asumă că sunt vinovate de orice li s-ar întâmpla. Sau își spun „pe mine soțul nu mă lovește, deci nu sunt victimă”, neștiind că violența e de multe feluri: economică, psihologică, emoțională.

Chiar dacă ajung în astfel de centre, unele femei se întorc la partenerii lor violenți, la presiunea familiei. 

„E un loc de muncă foarte dur”, spune Mariló. „Sunt cazuri care te afectează mai puternic. Unele dintre femeile care vin au și alte probleme, inclusiv de sănătate mintală. Au trecut prin foarte multe tipuri de suferințe, iar asta te încarcă foarte tare și pe tine emoțional”.

Aceasta lucrează în ture de câte 24 de ore. E singura educatoare de pe tură. „Munca nu este plină de recompense la nivel economic sau psihologic. Te epuizează. E frustrant, pentru că nu poți obține tot ce își dorești”. 

Însă satisfacția e că unele dintre femeile care ajung acolo reușesc să înceapă o viață nouă. „Nu reușim mereu, dar cel puțin încercăm”, adaugă aceasta. 

De la capăt, în Spania

Când fostul partener al Elenei a ieșit din închisoare, acesta i-a spus femeii că vrea să își vadă copiii. 

S-a gândit o vreme care ar fi decizia cea mai bună. Considerând că e important să existe o relație între copii și tată, i-a spus în cele din urmă numele orașului din Spania în care se mutase. 

La scurt timp, au început din nou amenințările. Îi trimitea obsesiv mesaje în care îi spunea că o iubește, apoi o amenința că îi dă cu acid pe față sau că îi taie tendoanele. 

Elena a mers la secția de poliție din orașul spaniol în care locuia atunci. Polițiștii i-au spus că poate face o plângere pe loc, pe baza amenințărilor primite până atunci, i-au dat numărul lor de telefon și i-au zis că îi poate suna oricând, și i-au recomandat să descarce o aplicație pentru înregistrarea apelurilor. 

„Mi-au zis să sun dacă îl văd pe stradă, că vine din Italia, indiferent dacă nu se apropie de mine. În momentul în care eu mă simt în pericol, să apelez”.

Pentru siguranța ei, Elena s-a mutat în altă locație din Spania, de care nu știe nimeni. L-a blocat pe toate numerele de telefon, iar de doi ani a întrerupt orice formă de comunicare cu el. 

„Știu că îi este frică să facă ceva cât timp sunt în Italia sau Spania. În schimb, dacă m-ar prinde pe teritoriul României, ar fi cu totul altă poveste”, spune aceasta.

Violența invizibilă

Elena a încercat să își explice motivele pentru care i-a luat timp să recunoască abuzul pe care îl trăia. Crede că violența psihologică e mult mai greu de identificat decât cea fizică. E aproape invizibilă, deși se insinuează în toate aspectele vieții. În plus, a crescut într-o familie în care nu a existat violență, așa că atunci când a trăit-o, nu a știut cum să reacționeze, adaugă femeia. 

A încercat să găsească o explicație și pentru comportamentul fostului ei partener. „Majoritatea (agresorilor, n.r.) vin cu probleme din familie. Și el a crescut între foarte multe femei, i s-a pus totul pe tavă și atunci poate s-a gândit că i se cuvine”, spune Elena. 

În relație cu ea, crede că s-a simțit inferior și că de acolo s-au tras toate problemele. 

„Când am ajuns în Italia am început cu curățenie, dar poți să înveți limba, să găsești altceva de muncă, să te dezvolți, să faci și altceva. Poate simplul fapt că el nu s-a dezvoltat cum a trebuit, că stătea în casa cumpărată de mine, că aduceam mai mulți bani ca el, toate astea cred că îl făceau să se simtă inferior”, adaugă Elena. 

Cred că încerca să mă domine, deși știa că nu poate. Încerca să mă lase fără loc de muncă, fără bani, ca să depind de el. Și simplul fapt că mă descurcam singură îl făcea să se simtă rău.

Consilierea psihologică ar trebui să fie obligatorie pentru toți agresorii, crede Elena. E un fel de a repara „ceea ce au stricat părinții”. 

„El, când va ieși de acolo, poate nu astăzi, dar peste un an, doi, trei, e posibil să facă la fel. Statul trebuie să gândească «ok, mă protejează pe mine, dar trebuie să protejeze și următoarea victimă»”, explică Elena. 

Suferința din jur

Elena spune că dacă nu trecea prin tot ce a trecut, nu era persoana care este astăzi.

A început să citească foarte multe cărți de psihologie. A înțeles cât de ușor gelozia și posesivitatea se pot transforma în stalking (urmărire, hărțuire, n.r.), iar de acolo până la a omorî pe cineva este o „linie foarte subțire”, „o secundă de nebunie”. Spune că psihologia ar trebui introdusă în școli încă din clasele primare.

„Cred că am reușit să fiu o mamă mai bună pentru copii, să îi învăț poate și pe copii mult mai mult decât dacă nu aș fi trecut prin așa ceva, să reușesc să-mi dau seama de oameni mult mai bine, să apreciez mai mult viața, să mă bucur mai mult. Cred că eram naivă. Nu am avut de-a face înainte cu așa ceva și m-a izbit un pic”, explică Elena.

Mai spune că abuzul prin care a trecut a făcut-o mai umană, să vadă „suferința celor din jur”.

„Este foarte greu să ieși din acest tunel. Este foarte greu parcursul, să ajungi să vezi lumina de la capătul tunelului și să zici Doamne, mai pot să merg pe stradă și să nu mă uit în dreapta și în stânga? Să merg pe stradă și să intru într-un bar să beau o cafea fără să îmi fie frică? Și ca mine au trăit mii, milioane de femei. Sunt sigură. Și sunt care trăiesc și în ziua de astăzi”, adaugă Elena. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro