Moartea a lovit fără milă, ieri dimineaţă, în comuna Vâlcelele din judeţul Călăraşi. Georgiana Văcăruş, o fetiţă de nici trei anişori, a sfârşit tragic, înecându-se în puţul din curtea casei. Nenorocirea s-a petrecut sub privirile neputincioase ale tatălui.
Scoasă moartă după opt ore
“Soţia mea muncea cu ziua în sat. Eu am fost la un vecin şi, când am deschis poarta, am văzut cum a înghiţit- o pământul. Am lipsit doar câteva minute. Doamne, ce nenorocire!”, se tânguia, măcinat de vinovăţie, Ionuţ Văcăruş (34 de ani), tatăl micuţei, în timp ce pompierii se chinuiau să o scoată pe Georgiana din fântâna adâncă de zece metri şi extrem de strâmtă.
Împietrită de durere, Irina (27 de ani), mama copilei, a urmărit operaţiunea de salvare, fără să scoată un cuvânt. A răbufnit, însă, după opt ore chinuitoare, atunci când a aflat că micuţa nu mai trăieşte. “Comoara mea! Te rog, respiră, fetiţa mea!”, a strigat mama îndurerată. A leşinat, apoi, doborâtă de suferinţă. Şi ea, şi soţul ei sunt cercetaţi, acum, pentru neglijenţă.
El a rezistat la zece metri adâncime
În iunie 2007, Andrei Jugănaru, un băieţel de numai un an şi jumătate din Vidra-Sinteşti, Ilfov, a căzut într-un puţ şi a rămas înţepenit la zece metri sub pământ. Timp de şase ore, a rezistat acolo. După o luptă contra cronometru, pompierii l-au scos în viaţă la suprafaţă.
fotografii: Ninel Fluşter
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
FANATIK.RO
Acestea sunt cele mai ieftine mașini. Sunt accesibile pentru orice buzunar și nu e deloc scumpă întreținerea lor
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Observatornews.ro
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar