Peste 90 de locaţii din Bucureşti şi din alte şapte judeţe aparţinând samsarilor de maşini de lux au fost întoarse pe dos de anchetatori, în căutare de documente ce demonstrează faptul că 11 suspecţi ar fi dat la bugetul statului o pagubă de 4,5 milioane de euro.
Conform procurorilor DIICOT, banii ar reprezenta taxe şi impozite neachitate după mai multe vânzări de bolizi între Ungaria, Germania şi România.
Iar ca să fenteze statul, membrii reţelei de samsari foloseau mai multe firme- fantomă, între care schimbau facturi pentru servicii închipuite, astfel încât profitul lor impozabil să fie redus cât mai mult posibil.

 
 

Urmărește-ne pe Google News