Victimele care suferă vătămări corporale, fie ca urmare a unor accidente rutiere, fie ca urmare a actelor de violență sunt de multe ori păcălite de agresori, care profită de o „chichiță” a legii. Pentru că plângerea trebuie depusă la poliție în decurs de cel mult trei luni de la data săvârșirii faptei, făptuitorii amână acest termen până expiră, păcălindu-și victimele cu despăgubiri tentante.
Foarte multe victime nu cunosc pașii legali ce trebuie urmați, fiind sub șocul evenimentului. Primul pas este contactarea unui avocat, întrucât în perioada imediat următoare incidentului este foarte posibil ca autorul să încerce să contacteze victima pentru a o convinge să nu depună plângere.
Cel de-al doilea pas este depunerea plângerii, în termen de trei luni de la producerea incidentului. După depunerea plângerii, poliția va emite o adresă către Institutul de Medicină Legală. Victima va fi consultată și va fi încadrată, în funcție de gravitatea leziunilor, într-un anumit număr de zile de îngrijiri medicale.
Excepția celor 90 de zile
În funcție de rezultatul expertizei medicale, vătămarea este încadrată sau nu la infracțiune. Vătămarea corporală este considerată infracțiune dacă victima este încadrată la mai mult de 90 de zile de îngrijiri. Dacă victima se încadrează la mai puțin de 90 de zile de îngrijiri, fapta este considerată, totuși, infracțiune, dacă se dovedește că autorul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a unei substanțe stupefiante.
Statistic vorbind, cele mai multe cazuri de vătămare corporală se produc ca urmare a unor accidente rutiere.
Două tipuri de țepe
De regulă însă, persoanele care comit o astfel de infracțiune iau legătura cu victimele în următoarele 48 de ore după incident, încercând să le convingă să renunțe la depunerea unei plângeri.
În general, există două tipuri de țepe în astfel de cazuri. Fie le promit anumite sume care sunt mult inferioare despăgubirilor pe care ar putea să le primească în instanță, fie, din contră, le promit sume foarte mari pentru victime.
”Pentru a le păcăli, le oferă o primă tranșă foarte mică, explicându-le că restul banilor îi vor primi după ce vând un imobil sau alte lucruri de valoare. Evident, a doua tranșă nu se mai achită niciodată, întrucât după depășirea celor trei luni în care se putea depune plângerea prealabilă, făptuitorul nu mai are niciun interes să despăgubească victima”, explică avocatul Titu Eugen Gheorghe.