UPDATE: Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a precizat joi că regizorul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic.
„În urma informaţiilor primite de la cele trei centre de transplant hepatic acreditate (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Sf. Maria Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi) vă comunicăm că domnul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic”, se arată într-un comunicat ANT remis presei.
„De asemenea, conform datelor furnizate de Spitalul Clinic “Sfânta Maria” din Bucureşti, precizăm că domnul Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Naţional de Transplant pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar”, mai arată aceeaşi sursă.
…
„Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze și să trăiască în condiții de absolută normalitate și a reușit să finalizeze supraproducția Coriolanus”, a transmis instituția pe care Alexandru Darie a condus-o din 2002.
Teatrul Bulandra precizează că regizorul s-a aflat sub tratament în ultimii doi ani, iar „afecțiunea s-a menținut în parametrii ințiali, fără modificări evolutive”.
Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic și nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant
Teatrul Bulandra:
Precizarea vine după ce în presă au apărut informații că acesta s-a aflat pe lista de transplanturi. Lucian Mândruță a comentat pe Facebook că, deși avea mare nevoie de un transplant, regizorul nu a profitat de notorietatea sa pentru a fi ajutat în lupta cu boala.
Starea de sănătate a regizorului s-a înrăutățit de la începutul lunii septembrie, când „a prezentat afecțiuni respiratorii care s-au complicat și au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut și alte complicații, pe fondul unei depresii imunitare și a instalării sindromului de coagulare intra vasulară diseminată”.
Teatrul Bulandra numește și doctorii care l-au tratat pe Alexandru Ducu: „Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credința că totul în viață este despre Oameni și Umanitatea lor!”
A fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii și Viața. A trăit demn, discret și delicat și a trăit frumos! A avut forța interioară să lupte pentru viață și să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire!
Teatrul Bulandra:
Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Regizorul, fiul regretatului actor Iurie Darie, era internat la Spitalul Fundeni, pe secția de terapie intensivă.